Optimism maxim înainte de România U21 - Spania U21, de la EURO! "Putem câștiga ambele meciuri"
Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Daniel Pancu, a afirmat că singura șansă a 'tricolorilor' de a câștiga partida cu Spania, de la Campionatul European de fotbal U21 din Slovacia, este să marcheze mai mult de un gol și că există posibilitatea de a schimba și sistemul de joc în acest al doilea meci.
Acesta este lotul României pentru Euro u21 din Slovacia. Sursa: FRF TV
Sursa video: Eurosport
România a debutat cu stângul la Campionatul European U21, pierzând cu scorul de 0-1 confruntare cu Italia. "Tricolorii mici" au fost aproape să obțină cel puțin un punct, dar Louis Munteanu a ratat o lovitură de la 11 metri și Zoran Mitrov nu l-a putut învinge pe portarul advers, pe final, dintr-o poziție ideală.
'Vă spuneam înaintea startului acestui campionat că pentru a ieși din grupa asta, care pentru mine ar fi echivalent cu finala sau cu câștigarea trofeului, avem nevoie să fim perfecți. Cu Italia nu a lipsit mult. Vă spun ca unul care analizez foarte bine adversarii, poate mult, mult prea bine și poate mult prea multă informație. Jucătorii pot fi concentrați pe perioade din ce în ce mai scurte și am redus și eu, dar plecam de la perfecțiune. Nu a lipsit mult. Frustrarea mea cea mai mare legată de jocul cu Italia nu au fost în niciun caz ratările. A fost legat de o poziționare foarte simplă la faza golului primit și de încă două cadouri. La unul din cele două cadouri a ieșit o bară. La celălalt cadou a ieșit o ocazie importantă. În condițiile în care adversarul întâlnit în primul meci era unul ultra ofensiv. Fotbalul rămâne întotdeauna un joc al spațiilor și al greșelilor. A fost o greșeală. Pentru a trece, trebuie să fim perfecți și să marcăm goluri, nu gol. Deci mâine nu mai avem altă șansă decât să marcăm goluri. Mă gândesc până mâine dacă intervin puțin la sistem de la început', a declarat Pancu.
Tehnicianul a criticat jocul elevilor săi în partida cu Italia și are alte așteptări în meciul cu Spania: 'Noi ne propunem să jucăm cu zâmbetul pe buze, dar nu e ușor deloc. Nu e ușor deloc. Slovacia e un model cu siguranță și mingile recuperate în treimea adversă, noi am reușit destul de puține contra Italiei. Nivelul celorlalte echipe e același pe care îl anticipam, cu siguranță. La noi mă aștept mai mult când trecem dincolo și când avem mingea. Aici cu siguranță putem face mult mai mult. Pe faza defensivă două cadouri, o poziționare greșită și s-a terminat jocul. Dar mâine am așteptări mult mai mari legate de faza noastră de posesie'.
'Nu sunt în niciun caz dur. Sunt doar corect și am o relație corectă cu jucătorii. Dacă și eu cred că Dumnezeul ăsta al fotbalului a făcut diferența la jocul ăsta pentru Italia, prin reunirea lor. Ei s-au reunit, au terminat Seria A pe 25 mai, pe 27 s-au reunit. La noi au fost jucători cu patru, cinci zile de vacanță, trei-patru zile, iar diferența în jocul ăsta a făcut-o mentalul lor. Sper să fi trecut peste tracul acestui debut. A fost un prim joc. Mâine mă aștept la altceva', a completat Pancu, potrivIt Agerpres.
Selecționerul a afirmat că a analizat jocul tuturor selecționatelor Spaniei și că a observat că au același stil de joc.
'Eu când mă uit la echipele Spaniei de la U17 până la echipa mare, mi se pare că joacă toți la fel, au aceleași mișcări. Se poate spune că au stilul lor inconfundabil. Nu pot să fac o paralelă sau o comparație între generații. Fotbalul se joacă doar pe teren. Există calculul hârtiei. Există o favorită, o mare favorită. Sute de milioane, zeci de milioane, dar trebuie demonstrate pe teren. Am întâlnit o echipă aproximativ de aceeași valoare pe hârtie, împotriva căreia în foarte multe momente ne-am descurcat bine. Cred că am trecut peste tracul acelui joc. Va fi cu totul altfel. Un altfel de tip de efort, un alt sistem', a mai spus Pancu.
Selecționata României a debutat cu stângul la Campionatul European de fotbal Under-21 din Slovacia, după ce a fost învinsă de Italia cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, la Trnava, în Grupa A.
În celălalt meci al grupei, Spania a învins Slovacia cu 3-2.
Următoarele partide din grupă se vor juca sâmbătă 14 iunie, Spania - România (la Bratislava, ora 19:00) și Slovacia - Italia (la Trnava, ora 22:00).
Selecționata de tineret a României participă la Campionatul European U21 din Slovacia, care se desfășoară în perioada 11-28 iunie.
Cel mai bun rezultat al României în cele patru participări de până acum la Campionatul European de tineret (1998, 2019, 2021, 2023) l-a înregistrat în 2019, când a atins faza semifinalelor, reușind totodată și calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
La ultima ediție a EURO U21, organizată de România împreună cu Georgia, naționala de tineret a încheiat pe ultimul loc al grupei din care mai făceau parte Spania, Ucraina și Croația, cu doar un 1 punct.

Ianis Stoica crede că România poate învinge Spania și Slovacia
Jucătorul Ianis Stoica a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că echipa națională de tineret a României poate câștiga meciurile cu Spania și Slovacia din grupa de la Campionatul European de fotbal U21, în afară de încredere, 'tricolorii' având și motivația necesară depășirii acestei faze a competiției.
'Suntem încrezători în șansele noastre. Suntem conștienți de importanța meciului de mâine. Vom da totul ca să câștigăm și sperăm să să ne calificăm. Ca motivație nu cred că mai este ceva de spus când reprezinți România, reprezinți o națiune. Nu știu dacă mai este loc să te motivezi tu singur, trebuie să te motiveze numai emblema și tot ce vezi prin hotel și tot ambientul ăsta. Cred că putem obține șase puncte, în vestiar nu ne-am făcut calcule. Mister ne-a indus în cap că putem bate mâine și cu gândul ăsta vom aborda jocul de mâine', a declarat Stoica.
El a pus înfrângerea din meciul cu Italia pe seama diferenței de valoare dintre Superliga României și Serie A.
'Pot spune că este o diferență destul de mare față de ceea ce jucăm la echipele de club, Mister ne-a avertizat că este alt nivel. Din păcate, campionatul nostru este inferior celor din Seria A și s-a văzut puțin, dar acum am văzut și noi cum este nivelul aici și suntem încrezători că putem face o figură frumoasă mâine. Ne vom concentra, vom da totul pe teren și sperăm să ne calificăm. Noi trebuie să dăm totul pe teren, să respectăm planul tactic și să avem mult curaj. Au părut posibil de bătut pentru că și noi am dat totul pe teren, am încercat să le punem probleme. Sperăm mâine să nu mai avem acel ghinion. Probabil dacă am fi intrat cu 1-1 la pauză ar fi fost altfel. Normal că este ceva nou pentru toți, pentru că jucăm, așa cum am spus, în Liga I. Nu este nici Liga I un campionat ușor, dar pe lângă echipele de unde au provenit jucătorii Italiei este o diferență', a afirmat atacantul român, conform Agerpres.
Selecționata României a debutat cu stângul la Campionatul European de fotbal Under-21 din Slovacia, după ce a fost învinsă de Italia cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, la Trnava, în Grupa A.
În celălalt meci al grupei, Spania a învins Slovacia cu 3-2.
Următoarele partide din grupă se vor juca sâmbătă 14 iunie, Spania - România (la Bratislava, ora 19:00) și Slovacia - Italia (la Trnava, ora 22:00).
Selecționata de tineret a României participă la Campionatul European U21 din Slovacia, care se desfășoară în perioada 11-28 iunie.
Cel mai bun rezultat al României în cele patru participări de până acum la Campionatul European de tineret (1998, 2019, 2021, 2023) l-a înregistrat în 2019, când a atins faza semifinalelor, reușind totodată și calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
La ultima ediție a EURO U21, organizată de România împreună cu Georgia, naționala de tineret a încheiat pe ultimul loc al grupei din care mai făceau parte Spania, Ucraina și Croația, cu doar un 1 punct.
'Suntem încrezători în șansele noastre. Suntem conștienți de importanța meciului de mâine. Vom da totul ca să câștigăm și sperăm să să ne calificăm. Ca motivație nu cred că mai este ceva de spus când reprezinți România, reprezinți o națiune. Nu știu dacă mai este loc să te motivezi tu singur, trebuie să te motiveze numai emblema și tot ce vezi prin hotel și tot ambientul ăsta. Cred că putem obține șase puncte, în vestiar nu ne-am făcut calcule. Mister ne-a indus în cap că putem bate mâine și cu gândul ăsta vom aborda jocul de mâine', a declarat Stoica.
El a pus înfrângerea din meciul cu Italia pe seama diferenței de valoare dintre Superliga României și Serie A.
'Pot spune că este o diferență destul de mare față de ceea ce jucăm la echipele de club, Mister ne-a avertizat că este alt nivel. Din păcate, campionatul nostru este inferior celor din Seria A și s-a văzut puțin, dar acum am văzut și noi cum este nivelul aici și suntem încrezători că putem face o figură frumoasă mâine. Ne vom concentra, vom da totul pe teren și sperăm să ne calificăm. Noi trebuie să dăm totul pe teren, să respectăm planul tactic și să avem mult curaj. Au părut posibil de bătut pentru că și noi am dat totul pe teren, am încercat să le punem probleme. Sperăm mâine să nu mai avem acel ghinion. Probabil dacă am fi intrat cu 1-1 la pauză ar fi fost altfel. Normal că este ceva nou pentru toți, pentru că jucăm, așa cum am spus, în Liga I. Nu este nici Liga I un campionat ușor, dar pe lângă echipele de unde au provenit jucătorii Italiei este o diferență', a afirmat atacantul român, conform Agerpres.
Selecționata României a debutat cu stângul la Campionatul European de fotbal Under-21 din Slovacia, după ce a fost învinsă de Italia cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, la Trnava, în Grupa A.
În celălalt meci al grupei, Spania a învins Slovacia cu 3-2.
Următoarele partide din grupă se vor juca sâmbătă 14 iunie, Spania - România (la Bratislava, ora 19:00) și Slovacia - Italia (la Trnava, ora 22:00).
Selecționata de tineret a României participă la Campionatul European U21 din Slovacia, care se desfășoară în perioada 11-28 iunie.
Cel mai bun rezultat al României în cele patru participări de până acum la Campionatul European de tineret (1998, 2019, 2021, 2023) l-a înregistrat în 2019, când a atins faza semifinalelor, reușind totodată și calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
La ultima ediție a EURO U21, organizată de România împreună cu Georgia, naționala de tineret a încheiat pe ultimul loc al grupei din care mai făceau parte Spania, Ucraina și Croația, cu doar un 1 punct.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)