Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Sărbătoare la Frankfurt! Fanii au invadat terenul la finalul semifinalei cu West Ham

Alex Masgras

Actualizat 06/05/2022 la 00:53 GMT+3

Eintracht Frankfurt s-a calificat în finala Europa League, după ce s-a impus cu 1-0 în returul cu West Ham din semifinale (3-1 la general). La finalul partidei, suporterii lui Frankfurt au invadat terenul, pentru a sărbători calificarea în finala de la Sevilla.

Eintracht Frankfurt - West Ham United

Credit imagine: Getty Images

Scene incredibile la finalul partidei dintre Eintracht Frankfurt și West Ham. Nemții au obținut calificarea în finala Europa League, câștigând cu 1-0 partida retur (3-1 la general), iar fanii au început sărbătoarea imediat după fluierul de final.
Fanii lui Frankfurt au creat o atmosferă superbă pe Eintracht-Stadion. Cu câteva momente înainte de final, fanii din peluza lui Frankfurt au ajuns în dreptul panourilor publicitare, iar după ce spaniolul Manzano a pus punct partidei, nemții au invadat terenul pentru a sărbători calificarea.
După 2-1 la Londra, golul lui Borre din minutul 26 a fost decisiv în returul de la Frankfurt. West Ham a avut însă o misiune extrem de dificilă, după ce în minutul 17 a rămas în 10 oameni, atunci când Aaron Cresswell a fost eliminat.
Citește și:

Frankfurt o va întâlni pe Rangers în finala Europa League

În cealaltă semifinală, Glasgow Rangers a reușit să întoarcă rezultatul partidei tur de la Leipzig, câștigând cu 3-1 returul de pe Ibrox. Tavernier, Kamara și Lundstram au marcat pentru echipa lui Giovanni van Bronckhorst, în timp ce reușita lui Nkunku din minutul 71 i-a făcut pe fanii lui Leipzig să spere timp de 10 minute.
Eintracht Frankfurt a câștigat finala Cupei UEFA în 1980, în urma unei finale cu Borussia Monchengladbach, în timp ce Rangers revine într-o finală europeană, după ce a mai ajuns în 2008 în finala Cupei UEFA, atunci când a pierdut în fața celor de la Zenit în ultimul act.
Finala Europa League dintre Eintracht Frankfurt și Rangers va avea loc pe 18 mai și se va disputa pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo