Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Guvernul a aprobat o hotărâre prin care susţine candidatura României pentru găzduirea finalei Europa League

Maria Olteanu

Publicat 27/10/2023 la 17:55 GMT+3

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat la mijlocul acestei săptămâni că a semnat angajamentul pentru depunerea candidaturii în vederea organizării finalei UEFA Europa League din 2026 sau 2027. Vineri, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern privind declararea de interes public și de importanță națională a candidaturii României.

L'Arena Nationala, lieu de France - Suisse

Credit imagine: Getty Images

La mijlocul acestei săptămâni, România și-a depus candidatura pentru găzduirea finalei Europa League de peste 3 sau 4 ani.
"Alte 3 țări candidează pentru organizarea evenimentelor: Germania, Turcia și Scoția. După deliberările UEFA, orașele care vor găzdui cele două finale vor fi anunțate în mai 2024.
Sunt încrezător că la fel ca în cazul celorlalte evenimente sportive găzduite de București, vom reuși să creăm iubitorilor de fotbal o experiență plăcută. Ar fi o onoare pentru Capitală să găzduiască un asemenea eveniment care va îmbunătăți imaginea orașului și va atrage turiști", a anunțat Nicușor Dan, primarul general al capitalei.
Vineri, 27 octombrie, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern privind declararea de interes public și de importanță națională a candidaturii României, în vederea desfășurării la București, pe Arena Națională, a Finalei UEFA Europa League din anul 2026 sau 2027, potrivit unui comunicat transmis de Federația Română de Fotbal.
Potrivit informațiilor transmise, Hotărârea de Guvern susține candidatura României și realizarea proiectelor aferente desfășurării acestui eveniment fotbalistic.
Dosarul de candidatură al țării noastre, care a mai găzduit recent meciuri de la Campionatul European 2020 și Campionatul European U21 2023, va fi depus de FRF în noiembrie 2023, iar câștigătoarea se va anunța în mai 2024.
Citește și:

Guvernul a aprobat o hotărâre prin care susţine candidatura României pentru găzduirea finalei Europa League

În cazul în care dosarul României ar fi cel câștigător, finala Europa League nu ar veni pentru prima dată în România.
În urmă cu mai bine de un deceniu, în 2012, Arena Națională a găzduit finala aceleiaşi competiţii.
Organizarea unei finale de cupă europeană are acoperire dincolo de un meci de 90 de minute. Este o oportunitate de captare a resurselor și energiilor pentru dezvoltarea fotbalului și a comunității care găzduiește finala. Iar Hotărârea de Guvern de astăzi va asigura implicarea statului în toate acțiunile pregătitoare - comunicat FRF
"FRF a conceput un plan denumit Fotbalul Meu, Orașul Meu, care cuprinde 15 proiecte. Documentul a fost definitivat încă din luna septembrie. FRF a prezentat planul Premierului României, Marcel Ciolacu, și Primarului General, Nicușor Dan, și a obținut sprijinul de principiu. Este vorba, în special, de proiecte de infrastructură, prin care se redau comunității bucureștene terenuri urbane pierdute pentru sport. Se vor amenaja, de exemplu, terenuri de fotbal intre blocuri. Totodată, va fi modernizată Arena Națională, la standarde tehnice si de confort la nivelul anului 2025. De asemenea se vor amenaja mai multe piste de biciclete pe rutele către stadion. Intre cele 15 proiecte se mai numără programe educative si de protecția mediului, incluziune socială și responsabilitate socială. În cazul obținerii organizării Finalei Europa League, toate aceste proiecte vor fi realizate împreuna cu Primăria Capitalei si Guvernul României in perioada 2024-2027.
Finala Europa League 2026/2027 în România, foto: FRF
FRF a testat opinia cumpărătorilor de bilete la meciurile Naționalei si a obținut, de la 10782 de subiecți, o notă de apreciere pentru organizarea Finalei UEL de 9,6 din 10", se arată în comunicatul transmis de forul de la București.
O cercetare UEFA relevă că interesul românilor pentru Europa League este de 62% față de media europeană, care este de 41%.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo