Gabi Tamaș a revenit în fotbal! Discurs de mare campion al fundașului cu 67 de selecții la națională
Gabi Tamaș, jucător ajuns la aproape 42 de ani, cu 67 de selecții în naționala României, a revenit în fotbal, evoluând sâmbătă la nivelul Ligii a 4-a. Fotbalistul care a evoluat inclusiv în Premier League, a debutat la echipa Roberto Ziduri, având un discurs de campion adevărat după meci.
Miodrag Belodedici, în "Fotbalul - Povestea mea" | Care a fost cel mai prețios sfat primit
Sursa video: Eurosport
Pe 27 octombrie se împlinesc 2 ani de când Gabi Tamaș își anunța retragerea din fotbalul profesionist. Fostul fundaș al echipei naționale a organizat atunci o conferință de presă, în cadrul căreia și-a anunțat decizia de a "agăța ghetele în cui".
Sâmbătă, pe 25 octombrie 2025, la aproape 2 ani de la acea decizie, Tamaș a revenit pe teren, evoluând într-un meci oficial de la Liga a 4-a. Fundașul a recunoscut tot timpul că îi lipsește acest sport și au fost cazuri când a vorbit cu lacrimi în ochi despre emoția de a fi fotbalist.
El a jucat primul meci oficial pentru Roberto Ziduri, în Liga a 4-a Dâmbovița. Fostul fundaș al naționalei a fost integralist în înfrângerea cu 0-2 cu Aninoasa. Ambele goluri au fost marcate în prima repriză. La Aninoasa, formație care a ratat și alte oportunități, evoluează și primarul Vlăduț Nicolae.

Gabi Tamaș la debutul la Roberto Ziduri, echipă din Liga a 4-a. Sursa foto: Digi Sport.
Credit imagine: Eurosport
Gabi Tamaș, discurs de campion după primul meci oficial după 2 ani
După meci, Gabi Tamaș a avut o atitudine foarte prietenoasă, făcându-și poze cu o mare parte din cei preenți la meci. Aproximativ 300 de spectatori au asistat la partida dintre Aninoasa și Roberto Ziduri.
De asemenea, fostul fundaș a avut un discurs extrem de matur după meci, spunând că e impresionat de numărul de fani și că fotbalul românesc are nevoie ca ligile inferioare să fie susținute pentru a crește jucători de valoare.
"Mi-a plăcut, într-un fel sau altul. Păcat că au fost niște greșeli personale în prima repriză și s-a cam închis jocul. Chiar îmi face plăcere să vin să joc în ligile inferioare. Și o să mai vin.
Văd lume multă, bucuroasă, atmosferă frumoasă, mai sunt și înjurături, ca pe vremuri, dar când vezi spectatori într-un număr considerabil la aceste meciuri, te bucuri. Trebuie să creștem ligile inferioare, să creștem jucători dacă vrem să ajungem o țară dominantă în Europa.
Am vorbit cu cineva în franceză, era și un tip din Israel, mulți englezi, felicitări că i-ați adus aici", a declarat jucătorul cu 67 de selecții în echipa națională, potrivit Liga 2 Prosport.
Gabriel Tamaș și cariera sa impresionantă
Fundașul de 39 de ani a trecut pe la numeroase echipe de-a lungul carierei sale. După ce și-a început cariera la FC Brașov, acesta a fost transferat de cei de la Dinamo. După doar un an în Ștefan cel Mare, Tamaș a făcut pasul în fotbalul internațional și a semnat cu Galatasaray.
Jucătorul născut la Brașov a mai trecut între timp pe la echipe precum Spartak Moscova, Celta Vigo sau Auxerre, după care s-a întors puțin timp la Dinamo. În a doua parte a carierei sale, Tamaș a mai bifat echipe precum West Bromwich Albion, CFR Cluj, Doncaster, Watford.
Tamaș a ajuns și la cea mai mare rivală a câinilor, FCSB, după care a mai trecut la Astra, U Cluj, FC Voluntari, Petrolul și acum Concordia Chiajna.
La nivel de națională, Tamaș a adunat 67 de partide, fiind prezent la Euro 2008. La nivel de club, a adunat un titlu de campion, trei Cupe ale României, o Supercupă, două Cupe ale Ligii și alte două trofee în Israel, unde a jucat pentru Hapoel Haifa.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Miodrag Belodedici și se vede duminică la ora 19.30, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)