Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gabriel Torje s-a întors în fotbalul din România! Cu ce echipă a semnat

Bianca Dumitru

Publicat 19/09/2023 la 18:28 GMT+3

Gabriel Torje a revenit în fotbalul din România, transferându-se la Concordia Chiajna, echipă din Liga a doua, cu care a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon.

Gabriel Torje

Credit imagine: facebook

Gabriel Torje s-a întors în fotbalul din România. Fostul jucător de la Dinamo și Farul Constanța a acceptat o provocare venită din eșalonul secund.
Atacantul de 33 de ani, liber de contract de la începutul lunii august, a semnat cu Concordia Chiajna, care i-a oferit un contract valabil până la finalul acestui sezon.
La clubul din Ilfov, Torje îi va avea ca și coechipieri pe Gabi Tamaș și Adi Popa și va fi antrenat de Erik Lincar, aceasta urmând a fi prima sa aventură în Liga a doua.
Cel mai recent, fostul dinamovist a fost legitimat la Genclerbirligi, echipă din campionatul Turciei, la care ajunsese la începutul acestui an, după o jumătate de sezon petrecută în tricoul celor de la Farul.
Citește și:

Gabriel Torje, acord cu Concordia Chiajna

"BUN VENIT, GABRIEL TORJE! Clubul Sportiv Concordia Chiajna și Gabriel Torje au semnat un contract valabil până la data de 30.06.2024. Acesta a venit la clubul nostru din campionatul Turciei de la Genclerbirligi.
Gabriel Torje a bifat în CV echipe precum Politehnica Timișoara, Dinamo București, Farul Constanța, Udinese, RCD Espanyol Barcelona, FC Granada, Konyaspor, Osmenlispor, Karabukspor, Sivasspor, Bandirmaspor și Ankaraspor.
Mijlocașul în vârstă de 33 ani a adunat în tricoul echipei naționale a României 57 de selecții, reușind să înscrie 12 goluri. Clubul nostru îi urează BUN VENIT și îi dorește să aibă parte de evoluții excelente în tricoul 'vulturilor verzi', alături de colegi și staff-ul tehnic", au scris cei de la Concordia Chiajna, pe pagina de Facebook a clubului.
Concordia Chiajna este pe locul 8 în clasamentul din Liga 2, după 6 etape, având 8 puncte. În următoarea rundă, ilfovenii vor juca în deplasare, pe terenul celor de la CSM Reșița.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo