articol scris de Sotiris Milios
Se spune că nu poți învăța un câine bătrân trucuri noi. Dar se poate întâmpla contrariul. Un câine bătrân își poate învăța stăpânul câteva trucuri noi. Exact asta se întâmplă între Lazlo Boloni și Panathinaikos.
Verzii și-au început sezonul crezând că începe o nouă eră. Directorul lor sportiv, catalanul Xavi Roca, a decis să dea echipa pe mâna unui antrenor tânăr și neexperimentat, cu o biografie interesantă. Dani Poyatos a lucrat mai mulți ani în academiile de tineret de la Barcelona și Real Madrid, dar nu avea experiență în antrenarea fotbaliștilor adevărați.
Greek Super League
Ladislau Boloni, victorie uriașă în Grecia! Panathinaikos, scor de neprezentare în derby-ul cu PAOK
04/04/2021 LA 15:01
El a avut nevoie de doar câteva săptămâni pentru a înțelege diferența mare dintre jucătorii de tineret și profesioniștii cu experiență, decalajul fiind unul mens. Dani Poyatos a vrut ca echipa să să joace în mod spaniol. O mulțime de tiki-taka, pase de calitate, stil mătăsos la mijlocul terenului, o construcție bazată pe posesie prelungită. Dar foarte curând și-a dat seama că jucătorii pe care îi avea în echipă nu se potriveau cu stilul pe care dorea să-l joace.
Panathinaikos a avut rezultate dezastruoase în jocurile amicale din vară, cu câteva evoluții foarte îngrijorătoare și a obținut doar două puncte din primele patru jocuri ale acestui sezon. Proprietarul Giannis Alafouzos și-a recunoscut rapid greșeala și s-a despărțit atât de Danny Poyatos, cât și de Xavi Roca.
https://i.eurosport.com/2020/05/18/2820255.jpg

Boloni a "resuscitat-o" pe Panathinaikos

Alegerea lui Lazlo Boloni a fost un mesaj clar pentru toți. Panathinaikos a trecut într-o săptămână la un mod total diferit în privința stilului de antrenor. De la tânărul și neexperimentatul Poyatos, echipa a trecut la vechiul și legendarul Boloni. Șeful lui Panathinaikos căuta ceva autoritate și respect în interiorul vestiarului, iar Boloni era răspunsul ideal.
Antrenorul român a fost cel care a decis numirea următorului director sportiv. El a fost cel care l-a propus pe francezul Pierre Dreossi, un partener apropiat al acestuia în timpul aventurii sale pe banca lui Rennes.
Când a vorbit cu presa prima dată, Lazlo Boloni a fost clar: ”Prefer o victorie cu 1-0 uneia cu 4-3. Dar avem mult de lucru”
După 100 de zile pe banca lui Panathinaikos, antrenorul român a făcut ceea ce a promis. Echipa sa a început sezonul fără victorie după primele patru jocuri (doar două puncte câștigate cu un golaveraj de 3-5) și după 16 jocuri cu el pe bancă echipa are10 victorii, 3 remize și 3 înfrângeri. Dar cel mai uimitor aspect este diferența de goluri. În aceste 16 jocuri, Panathinaikos a marcat 19 goluri, dar a primit doar 7! În 7 jocuri consecutive din 2021, verzii au păstrat poarta intactă și sunt în drum spre un record unic.
Nu este frumos. De fapt, este urât. Dar funcționează. Panathinaikos, unul dintre tradiționalele cluburi de fotbal din Grecia, pare înspăimântătoare pe teren chiar și atunci când joacă acasă împotriva adversarilor slabi. Lazlo preferă să joace mai mult fără minge și să folosească contraatacurile. Multor fani și unor jucători nu le place stilul său, dar - repet - funcționează. În fotbal, când o echipă câștigă, nu trebuie schimbată.
Cel mai important lucru pe care Lazlo l-a schimbat a fost criteriul formației de start. Boloni a avut undă verde de la proprietarul său să facă orice vrea. Deci, a decis să lase pe bancă jucătorii cu cele mai mari contracte și să ofere tinerilor șansa de a străluci.
Tânărul fundaș stânga, Vasilios Zagaritis, s-a mutat deja la Parma (unde va fi coleg cu Dennis Man) și alți câțiva tineri sunt pregătiți să fie chemați la echipa națională. Mijlocașul central neobosit, Sotiris Alexandropoulos este unul dintre candidații pentru premiul de cel mai bun tânăr jucător al sezonului, iar Argyris Kampetsis, Fotis Ioannidis, Dimitris Emmanouilidis, Andreas Athanasakopoulos (toți U21) sunt titulari obișnuiți acum.
Într-unul dintre ultimele jocuri, Boloni a decis să lase pe bancă 6 dintre cei mai bine plătiți 8 jucări din lot, (Carlitos, Federico Macheda, Aitor Cantalapiedra, Yassine Ayoub, Lucas Villafanez, Facundo Sanchez) trimițând astfel un alt mesaj. Doar luptătorii vor juca la echipa sa.
https://i.eurosport.com/2019/11/18/2719334.jpg

Panathinaikos joacă urât, dar câștigă

Se pare că Panathinaikos este pe drumul cel bun, dar este acesta adevărul? Nu este clar. Ieri (sâmbătă, 30 ianuarie), Panathinaikos a avut o remiză dezamăgitoare, 0-0 pe teren propriu, împotriva uneia dintre cele mai slabe echipe din campionat, Lamia. Verzii sunt eficienți în spatele mingii, dar se pare că nu pot face față jocurilor împotriva echipelor care le dau mingea. Panathinaikos a avut o prestație îngrozitoare într-un joc care ar fi putut-o trimite la doar două puncte de locul doi.
Este evident că Panathinaikos și Boloni nu au echilibru. Este un sezon cu schimbări violente în fiecare aspect al jocului. Ambele părți caută în continuare calea corectă.
Boloni este o persoană dificilă. Nu este aici să caute prieteni noi. De câteva ori citatele sale sunt cu adevărat provocatoare, iar rutina sa zilnică în antrenamente și modul în care gestionează problemele nu este plăcut în rândul jucătorilor și fanilor. Dar aceasta este calea lui.
Boloni a decis să facă totul în mod urât. Trebuie să respectăm asta. A reușit să trezească un uriaș adormit. A zguduit lucrurile și a reușit să readucă mentalitatea câștigătoare, ceea ce nu este ușor. E suficient? Nu se știe niciodată. În fotbal nimic nu este suficient pentru toată lumea. Ești atât de bun, precum ultimul tău rezultat ...
Greek Super League
Un nou succes pentru Boloni în Grecia! Panathinaikos are 5 victorii consecutive fără gol primit
27/01/2021 LA 15:19
Greek Super League
Boloni e pe val în Grecia! Panathinaikos are 3 succese consecutive și e pe loc de play-off
18/01/2021 LA 08:07