Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Haos la naționala Belgiei! Lukaku a sărit să îi despartă pe De Bruyne, Hazard și Vertonghen

Cristian Mihală

Actualizat 29/11/2022 la 07:42 GMT+2

Belgia e pe un butoi de pulbere, înainte de meciul decisiv cu naționala Croației. După confruntarea cu Maroc, greii vestiarului ar fi fost la un pas de bătaie și doar intervenția lui Lukaku a aplanat lucrurile.

Eden Hazard e De Bruyne in azione durante Belgio-Finlandia - Europei 2021

Credit imagine: Getty Images

Rtl.be anunță că lucrurile au degenerat între "dracii roșii" după eșecul cu Maroc, 2-0. Belgia are probabil ultima șansă să reușească o performanță istorică, cei mai mulți dintre jucătorii din actuala Generație de Aur fiind pe final de carieră, dar atmosfera e una foarte proastă.
Astfel, Hazard și De Bruyne pe de-o parte și Vertonghen, pe de alta, și-au aruncat cuvinte grele și au fost la un pas de bătaie, după insuccesul din runda a doua. Cei 3 au fost la un pas de un conflict fizic, dar Lukaku a intervenit la timp și i-a despărțit. Ulterior, Roberto Martinez a convocat o "celulă de criză", în care a încercat să refacă într-o oarecare măsură atmosfera, astfel încât toți jucătorii să fie în aceeași barcă înainte de duelul cu vicecampioana mondială.
Jurnaliștii belgieni de la sursa citată scriu că diferendul mai sus menționat nu e singurul din sânul naționalei. Cum se știe foarte bine, din 2013 De Bruyne și Courtois nu își vorbesc, din cauza unei probleme private, în timp ce Batshuayi și Lukaku nu sunt la rândul lor cei mai buni prieteni.

Problemele din vestiarul Belgiei s-au văzut și în declarații

Cu doar o zi înainte de meciul cu Maroc, De Bruyne a făcut o afirmație care apoi s-a întors împotriva sa. Întrebat dacă Belgia are șanse la titlul mondial, mijlocașul a răspuns categoric: "Nu avem nicio șansă! Suntem prea bătrâni. Șansa noastră a fost acum 4 ani, dar am avut ghinion cu unele accidentări".
La finalul meciului cu Maroc, Jan Vertonghen - veteranul din apărare care s-a simțit vizat de opinia starului lui City - a fost primul jucător al Belgiei care a ieșit în față, iar acesta a avut un discurs dur. Fundașul a recunoscut că este foarte supărat și că nu ar trebui să spună anumite lucruri, dar a subliniat totuși că echipa a fost foarte slabă în atac, trmițând câteva săgeți cu subînțeles la adresa lui Kevin de Bruyne.
"Cred că am fost buni în sine. Nu am oferit cadoauri, dar am luat două goluri într-un mod asemănător, din fază fixă. Prima dată am avut noroc (n.r. a fost off-side), dar a doua oară nu s-a mai întâmplat. Mingea aia nu trebuia niciodată lăsată să treacă.
Îmi trec prin cap multe lucruri pe care nu ar trebui să le spun, sau cel puțin nu în afara vestiarului. Este foarte frustrant. Primul joc nu a fost bun și speram că vom scăpa de asta astăzi. Nu cred că ne creăm șanse în atac. Probabil că noi atacăm rău pentru că suntem prea bătrâni, nu?", a spus Vertoghen, citat de Sporza, cu trimitere clară la vorbele lui De Bruyne cu privire la media de vârstă ridicată a echipei.
Belgia va întâlni Croația în ultimul meci al grupei și va avea nevoie de un rezultat pozitiv pentru a avansa în optimi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo