Horațiu Moldovan, pe locul 22 într-un clasament al celor mai buni portari ai momentului! Internaționalul român, peste Alisson

Cei de la CIES Football Observatory au alcătuit o ierarhie a celor mai buni portari din ultimul an, iar Horațiu Moldovan se regăsește în primul sfert al topului 100. Internaționalul român, care evoluează sub formă de împrumut la Sassuolo, se clasează peste portari de renume precum Alisson Becker.

Horațiu Moldovan

Credit imagine: Getty Images

CIES Football Observatory, centrul de cercetare specializat pe analiza fotbalului bazată pe statistici, a realizat un top100 al celor mai în formă portari din ultimul an. Conform acestora, Gianluigi Donnarumma este cel mai bun portar al momentului, dar prezența lui Horațiu Moldovan în acest top a surprins plăcut.
Portarul român ocupă tocmai locul 22 în această ierarhie, care este bazată pe 3 criterii. Nivelul sportiv al meciurilor disputate, rezultatele acestora, respectiv numărul de parade reușite comparat la indicele paradelor așteptate, așa numitul "expected saves".
Astfel, fostul titular al echipei naționale a însumat un indice de 79.8, clasându-se pe un onorabil loc 22. Acesta are un procentaj excelent în ceea ce privește cel de-al treilea criteriu, iar de aici putem înțelege că Moldovan face multe parade complicate, spectaculoase, în fața unor șuturi care au o probabilitate mai mare de a intra în poartă.
Citește și:

Moldovan al 22-lea cel mai bun portar al momentului

Horațiu Moldovan este împrumutat de la Atletico Madrid la Sassuolo, liderul din Serie B. Goalkeeper-ul de 27 de ani a încasat 26 de goluri în 26 de meciuri disputate în al doilea eșalon al fotbalului Italian, ultimele 5 fiind primite chiar la ultimul meci, pierdut de lider în fața celor de la Palermo, cu 3-5.
Totuși, Moldovan are și 11 meciuri fără gol primit, iar fostul fotbalist al Rapidului este unul dintre motivele pentru care Sassuolo este pe primul loc în Serie B, la nu mai puțin de 9 puncte față de Pisa, ocupanta locului 2.
Moldovan se clasează în această ierarhie peste portarul lui Liverpool, Alisson Becker, sau peste Mile Svilar, goalkeeper-ul celor de la AS Roma.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo