Ibrahimovic, de neoprit! Starul de 39 de ani, numit pentru a 12-a oară jucătorul suedez al anului

Zlatan Ibrahimovic este de neoprit, chiar și la 39 de ani! Starul lui AC Milan a câștigat pentru 12-a oară în carieră premiul pentru cel mai jucător suedez al anului.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Ibrahimovic continuă să impresioneze la cel mai înalt nivel al fotbalului. Atacantul de 39 de ani se află pe primul loc cu AC Milan în Serie A și este golgheterul la zi al campionatului, cu 10 reușite.
Ibra a revenit la Milan la începutul anului, după aventura de la Los Angeles Galaxy, din Statele Unite. Deși se apropie de pragul de 40 de ani, Zlatan continuă să demonstreze că vârsta este doar un număr.
Suedezul a devenit un adevărat lider în vestiarul Milanului, iar asta se vede și în jocul din teren al "rossonerilor". Ibrahimovic este omul care coordonează echipa și de la care pleacă majoritatea acțiunilor ofensive.

Ibrahimovic, cel mai bun jucător suedez al anului

Prestațiile impresionante ale lui Ibrahimovic i-au convins pe oficialii din țara natală. Astfel, Zlatan a primit trofeul pentru cel mai bun jucător suedez al anului. Este pentru a 12-a oară când atacantul de 39 de ani primește această distincție de-a lungul carierei.
Ultima oară când a câștigat acest premiu se întâmpla în 2016, în anul în care a plecat de la PSG la Manchester United.
Niciun alt fotbalist suedez n-a câștigat mai multe astfel de premii decât a reușit Ibrahimovic.
Suedezul a reacționat la scurt timp după ce a primit cel de-al 12-lea premiu. Zlatan postat pe rețelele sociale o fotografie cu noul trofeu, în care se poate observa reflexia lui.
De-a lungul carierei, Ibrahimovic a mai evoluat la Malmo, Ajax, Juventus, Inter, Barcelona, PSG, Manchester United și LA Galaxy.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo