Imaginea serii în Europa League! Cum scapă un star din Premier League de atacurile adversarilor

Un star al celor de la Wolverhampton a oferit imaginea serii în Europa League în încercarea de a scăpa de atacurile adversarilor.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Starul celor de la Wolverhampton, Adama Traore, folosește o tehnică nemaiîntâlnită în încercarea de a scăpa de atacurile adversarilor. În vârstă de 24 de ani, Adama Traore e cu siguranță unul dintre cei mai rapizi jucători din Anglia alături de Salah, Mane sau Sterling. Viteza extraordinară și fizicul impunător fac din el o forță a naturii, fapt pentru care adversarii apelează la orice pentru a-l deposeda.
Totuși, atacantul spaniol al celor de la Wolves are propria tehnică prin care le dă cu praf în ochi adversarilor care îndrăznesc să încerce să-l oprească. Înainte de meciul cu Olympiakos din optimile Europa League, un medic al echipei îi ungea brațele lui Traore cu ulei de bebeluș, astfel încât adversarii să nu-l mai poată prinde de mâini în duelurile directe.

Adama Traore și imaginea serii în Europa League

Adama Traore a fost nevoit să-și ia măsuri de precauție în avans, asta pentru că într-un singur an a avut de patru ori umerii dislocați, astfel că nu-și mai putea asuma riscuri. Tehnica a fost folosită aseară de Traore în meciul retur câștigat de Wolverhampton cu 1-0, de pe teren propriu, contra celor de la Olympiacos.
"Fundașii adverși sunt terorizați de viteza lui, astfel că încearcă să-l oprească apucându-l de brațe pentru a-l opri. Asta îi poate provoca dislocarea umerilor", au explicat oficialii clubului englez. În sferturile de finala Europa League, Wolves va da piept cu Sevilla, partidă ce se va disputa pe 11 august. Cota de piață a lui Adama Traore este acum 35 de milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Iată toate rezultatele:
Cum arată tabloul sferturilor de finală:
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo