Kolo Toure, "mâna dreaptă" a lui Guardiola la City! Relaţia lui Pep cu fratele Yaya e una teribilă: catalanul, acuzat de rasism
Publicat 16/07/2025 la 09:03 GMT+3
Fostul fundaş ivorian Kolo Toure a fost numit în stafful antrenorului echipei engleze de fotbal Manchester City, Pep Guardiola, pe o durată permanentă. Mutarea vine şi în contextul în care relaţia tehnicianului cu fratele lui Kolo, Yaya, e una extrem de fragilă.
Kolo Toure şi Pep Guardiola, la Mondialul Cluburilor
Credit imagine: Getty Images
În vârstă de 44 de ani, Toure a fost secund al primei echipei în această vară, pe durata Cupei Mondiale a Cluburilor, în Statele Unite, iar City a confirmat faptul că acesta va rămâne în cadrul echipei pe o durată nedeterminată.
Directorul pentru fotbal al clubului, Hugo Viana, a declarat: ''Suntem încântaţi să îl avem permanent pe Kolo în cadrul staffului echipei noastre''.
''Nu doar că el aduce preţioasa sa experienţă uriaşă la nivelul fotbalului de elită, dar el a avut o conexiune profundă cu Manchester City şi o profundă înţelegere a clubului'', a transmis clubul din Manchester.
''Am fost foarte impresionaţi de activitatea sa şi de succesul cu echipa noastră Under-18 şi prin alăturarea sa staffului nostru pe o durată permanentă va face ca să întărească tranziţia pentru jucătorii din academia noastră la prima echipă'', se mai arată în comunicat.
''Aşa cum deja am văzut în perioada pe care a petrecut-o alături de Pep Guardiola, Pep Lijnders şi James French în această vară, personalitatea sa uriaşă de optimism şi pozitivitate este foarte contagioasă şi deja privim cu încredere la munca sa pe măsură ce avansăm'', a subliniat clubul.
Fostul internaţional ivorian, care a câştigat Premier League cu Manchester City şi cu Arsenal Londra, a lucrat sub antrenorul principal Oliver Reiss în sezonul trecut, conducând echipa Under-18 spre titlul Premier League North şi până în finalei Cupei Angliei la tineret, cu Aston Villa.
El a antrenat anterior echipa naţională a Cote d'Ivoire şi a fost parte din stafful lui Brendan Rodgers la Celtic şi la Leicester City, înainte de un scurt mandat pe cont propriu la clubul Wigan din League One.
Pep Guardiola, relaţie teribilă cu fratele lui Kolo, Yaya Toure
Pep Guardiola a lucrat, în trecut, cu fratele mai mic al lui Kolo, Yaya, pe care l-a avut jucător la Barcelona, dar şi în primii ani pe banca lui City. Fostul mijlocaş a avut o relaţie glacială pe final de contract cu "cetăţenii", fiind trecut pe "linie moartă" în ciuda faptului că a livrat mereu la un nivel foarte ridicat (în 2013-2014, înainte de venirea lui Guardiola, Yaya reuşise 20 de goluri într-un sezon de Premier League, fiind golgheterul echipei, peste Kun Aguero).
În ultimii ani, Yaya s-a lansat de mai multe ori în critici dure la adresa lui Pep, acuzându-l inclusiv de rasism.
"Am impresia că Pep, fără să-mi ofere vreo urmă de respect, a făcut totul pentru a-mi strica ultimul sezon la City. A fost crud cu mine. Chiar crezi că ar fi procedat așa cu Andres Iniesta? Am ajuns la punctul în care m-am întrebat dacă a fost din cauza culorii mele. Nu sunt primul, și alți jucători care au lucrat cu el și-au pus această întrebare.
El (n.r. Guardiola) insistă că nu are probleme cu jucătorii negri pentru că este prea inteligent pentru a fi prins. Dar când îți dai seama că are probleme cu africani, oriunde merge, îmi pun întrebări. El nu va recunoaște niciodată. Dar în ziua în care va conduce o echipă în care vom găsi cinci africani, care nu sunt naturalizați, promit că îi voi trimite un tort.", spunea Yaya Toure în 2018.
De altfel, Dmitri Seluk, fostul agent al lui Yaya, declara că Pep e lovit de un adevărat "blestem african", în sensul în care vrăjitori din Coasta de Fildeş, dar şi din alte ţări din Africa s-ar fi "mobilizat" pentru ca tehnicianul catalan să nu mai ia vreun trofeu Champions League pentru modul în care s-a comportat cu cel mai mic dintre fraţii Toure. Acest "blestem" a fost rupt acum două sezoane, când Pep a câştigat în sfârşit UCL cu City, după o finală cu Inter.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Wolverhampton Wanderers
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4211.png)
0
4
Manchester City
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4222.png)
Promo
Promo