Eurosport
Anghel Iordănescu, după meciul României: "Orice aș spune, se interpretează că sunt subiectiv"
De
Publicat 17/11/2022 la 21:19 GMT+2
Echipa națională de fotbal a României a cedat în primul amical al acestei săptămâni, scor 1-2, în fața selecționatei din Slovenia, într-o partidă care a avut loc pe Cluj Arena. Anghel Iordănescu a analizat la finalul duelului prestația fotbaliștilor selecționați de fiul său, declarând că din punctul său de vedere România merita cel puțin un egal.
Anghel Iordănescu
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Maria Olteanu
Echipa națională de fotbal a României s-a reunit pentru două partide de verificare, Slovenia și Moldova fiind adversarele tricolorilor în cele ce reprezintă ultimele teste înaintea startului în preliminariile Campionatului European din 2024.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/11/10/3487567.jpg)
Betano
Credit imagine: Eurosport
Acest conținut vă este oferit de Betano.
România a cedat în prima confruntare, cea cu Slovenia, scor 1-2, la capătul unui joc în care tricolorii, cu multe absențe în lot, au dat semne de revenire abia în repriza secundă.
Primul act le-a aparținut categoric vizitatorilor, care în decurs de șase minute au marcat de două ori în poarta debutantului Horațiu Moldovan. Mai întâi, în minutul 26, a punctat Sesko, portarul Rapidului nemaiputând interveni în ciuda faptului că plonjase spectaculos.
Slovenii și-au mărit ecartul în minutul 32, Sporar dublând avantajul cu un șut la colțul lung.
România a punctat și ea o dată în meciul de pe Cluj Arena, Drăguș fiind cel care l-a învins pe Oblak în minutul 64 al duelului.
După rezultatul din această seară, Anghel Iordănescu a analizat prestația tricolorilor selecționați de fiul său și nu s-a ferit în a declara că repriza secundă a fost de partea României, care ar fi meritat mai mult la capătul jocului.
CITEȘTE ȘI:
Anghel Iordănescu, analiza României după eșecul cu Slovenia
"Nu cred că este importantă impresia lăsată mie, ci impresia pe care a lăsat-o mediei, suporterilor, în general impresia pe care a lăsat-o după un meci amical. Dacă mă întrebați strict personal, eu v-aș spune că au fost două reprize distincte.
În prima repriză oaspeții au dominat, au marcat două goluri, dintre care unul dintr-o greșeală în defensiva noastră și celălalt gol pe o nesincronizare între apărătorii noștri, dar în orice caz au dominat și controlat jocul.
Repriza a doua a fost în totalitate a noastră, am avut ocazii, posesie și cred eu că pe undeva este un rezultat neconform cu realitatea. Am avut ocazia lui Pușcaș, Cicâldău, Drăguș, am avut bară. Probabil meritam cel puțin un rezultat de egalitate.
Una peste alta, orice aș spune eu se interpretează, că sunt acuzat că sunt subiectiv, prin prisma faptului că sunt cine sunt, iar selecționerul este cine este. Eu totuși cred că este un joc care a venit bine pentru noi.
Suntem o echipă din punctul nostru de vedere care suferim din punctul de vedere al angajamentului, care suferim în lupta directă. Dacă și gazonul nu ne ajută și nu putem asigura prin el și abilitatea noastră tehnică o posesie, o progresie, să zic așa, evitarea angajamentului corp la corp, este până la urmă un punct în minus în ceea ce ne privește pe noi", a declarat Anghel Iordănescu, la Pro Arena, după meciul de la Cluj Napoca.
Pentru România urmează acum al doilea meci amical, cu reprezentativa din Republica Moldova, partidă care va avea loc duminică, 20 noiembrie, de la ora 20:30, la Chișinău.
ROMÂNIA - SLOVENIA 1-2
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din AppStore sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo