Cei 3 "tricolori" care au impresionat în amicalul cu Moldova! "Am văzut schimbări în bine"

România s-a impus cu scorul de 0-5 pe terenul Moldovei, în ultimul meci disputat de echipa națională în acest an. La finalul partidei de la Chișinău, Viorel Moldovan i-a remarcat pe Olimpiu Moruțan, George Pușcaș și Daniel Paraschiv, pe care i-a lăudat.

Moldova - România

Credit imagine: Facebook

Echipa națională de fotbal a României a câștigat cu scorul de 5-0 ultimul meci disputat în acest an, un amical care a avut loc pe terenul Republicii Moldova, duminică seară.
Olimpiu Moruțan, Denis Drăguș, Alexandru Cicâldău, Daniel Paraschiv și Adrian Rus au fost marcatorii victoriei României la Chișinău.
La finalul partidei, Viorel Moldovan s-a arătat impresionat de 3 jucători din echipa lui Edi Iordănescu. Fostul fotbalist a avut cuvinte de laudă la adresa marcatorului primului gol al "tricolorilor".
Moldovan a remarcat schimbarea din jocul fotbalistului împrumutat la Pisa, în Serie B, spunând că se vede că Moruțan a învățat multe în prima parte a acestui sezon.
"Impactul fotbalului italian l-a ordonat, l-a făcut mai responsabil, i-a deschis ochii. E clar că e mult mai riguros, chiar dacă vorbim despre Serie B. Pisa e o echipă undeva la mijlocul clasamentului, dar are evoluții foarte bune acolo.
Impactul cu fotbalul italian l-a ajutat foarte mult pentru a vedea diferit ce înseamnă să fii profesionist. Văd o schimbare pozitivă, benefică, vizavi și de atitudinea lui, de implicare. Chiar îl văd foarte serios", a declarat Moldovan la Pro Arena.
Citește și:

"Pușcaș nu e o cauză pierdută"

Fostul atacant l-a lăudat și pe George Pușcaș, remarcându-i generozitatea din startul partidei, atunci când i-a dat pasa de gol lui Moruțan, dar și pe Daniel Paraschiv, care a avut un debut de succes la națională.
"Pușcaș e încă tânăr, nu este încă o cauză pierdută. Poate va schimba atitudinea, să joace pentru echipă, iar echipa pentru el. E foarte important acest lucru, să nu se gândească doar să marcheze, ci să fie altruist.
Asta a făcut ieri, a luat o acțiune pe cont propriu, a stat bine pe picioare, a dezechilibrat, a driblat și a pasat foarte bine pentru Moruțan în partea dreaptă, la gol. Și a mai avut acțiuni bune.
Pot să-l remarc și pe el, la fel pe Paraschiv, care a intrat foarte bine. Din două atingeri a scos penalty și a marcat un gol. E un lucru foarte bun, trebuie să i se acorde încredere și acestui tânăr jucător.
Suferim în compartimentul ofensiv, nu avem multe soluții. Când găsim jucători tineri cu profil de număr 9 trebuie ajutați, susținuți. La Pușcaș am văzut o schimbare în bine, sper să o țină tot așa", a adăugat Viorel Moldovan.
Pentru echipa națională a României urmează, la sfârșitul lunii martie 2023, debutul în grupele preliminare ale Campionatului European de fotbal din 2024. "Tricolorii" vor juca, pentru început, cu Andorra în deplasare și cu Belarus pe teren propriu.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo