Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ianis Hagi, mesaj pentru antrenorii și colegii de la națională, înaintea debutului lui Iordănescu

Nicu Savin

Actualizat 22/03/2022 la 14:12 GMT+2

Ianis Hagi este accidentat și nu poate fi prezent la primele meciuri ale lui Edi Iordănescu pe banca naționalei României. Mijlocașul a ținut să arate că este aproape de prima reprezentativă și a transmis un mesaj emoționant înaintea primelor meciuri ale tricolorilor din acest an.

Ianis Hagi (România)

Credit imagine: Getty Images

România se pregătește de primele meciuri cu Edi Iordănescu pe banca tehnică. Tricolorii vor susține două meciuri amicale în perioada următoare, cu Grecia (acasă) și cu Israel (în deplasare). Din lotul convocat de noul selecționer nu face parte și Ianis Hagi, care a suferit o accidentare groaznică și va fi indisponibil până în toamnă.
Mijlocașul lui Rangers a ținut însă să-și arate susținerea pentru echipa națională și a transmis un mesaj emoționant și în același timp mobilizator către antrenorii, jucătorii și fanii primei reprezentative.
"În primul rând bun venit noului staff. Sper să avem parte numai de succese împreună și să reușim să-i facem fericiți pe suporterii echipei naționale. În același timp vreau să vă salut pe toți cei care sunteți acum la Mogoșoaia. Îmi este dor de voi și de abia aștept să ne vedem. Jucătorilor le doresc multă baftă, să înceapă cu dreptul acest an și după aceea e clar că-mi doresc să revin cât mai repede la echipa națională. Pentru asta muncesc zi de zi, sper să mă recuperez așa cum trebuie și să ne vedem cât mai repede pe teren alături de suporteri. Îmi este dor de toată lumea și, încă o dată, vă doresc multă baftă.", a spus Ianis Hagi într-un mesaj video publicat pe frf.ro.
Aseară a avut loc prima ședință de pregătire a tricolorilor, chiar dacă nu toți cei convocați au ajuns la Mogoșoaia. În cursul zilei de azi toți tricolorii vor fi sub comanda lui Edi Iordănescu, care va conduce primul antrenament complet.
Duelurile cu Grecia și Israel vor fi singurele partide de pregătire înainte de startul Ligii Națiunilor. În luna iunie, România va juca primele 4 meciuri din această competiție, urmând ca în toamna acestui an să dispute ultimele două jocuri din faza grupelor. Tricolorii sunt în grupă cu Finlanda, Muntenegru și Bosnia.
Citește și:

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU MECIURILE CU GRECIA ȘI ISRAEL

PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (Rapid București, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0);
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1);
MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1);
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 23/8).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo