Vlad Chiricheș: "Am senzația că o echipă inferioară nouă este mai aproape de Mondial"

Andrei Nicolae

Actualizat 25/03/2022 la 23:37 GMT+2

Vlad Chiricheș, căpitan al României în primul meci cu Edi Iordănescu pe banca tehnică, nu a trecut peste amărăciunea faptului că naționala a fost lăsată de Macedonia de Nord în afara play-off-ului pentru Cupa Mondială.

Vlad Chiricheș (România)

Credit imagine: Getty Images

România a debutat cu o înfrângere în mandatul lui Edi Iordănescu, scor 0-1 cu Grecia, într-un joc amical desfășurat pe Stadionul Steaua.
Selecționerul a propus pentru acest joc un cuplu de apărători centrali format din Vlad Chiricheș și Adrian Rus. Primului i-a oferit și banderola de căpitan:
"Este un nou început, anumite idei noi și jucători noi. Sperăm ca în meciurile următoare să vină și victoriile. Suntem și câțiva jucători care sunt de ceva timp la națională, cred că Mister vrea să creeze un ax puternic, cu jucători cu experiență, sperăm să iasă", a comentat Vlad Chiricheș la Pro X.
Amărăciunea ratării calificării la Cupa Mondială încă este prezentă printre tricolori. Căpitanul naționalei, care evoluează în Serie A la Sassuolo, a făcut referire, inevitabil, și la partida de ieri seară dintre Italia și Macedonia de Nord (0-1). Aceasta din urmă a lăsat România în afara play-off-ului de calificare, în urma preliminariilor:
"Chiar nu am avut somn, gândindu-mă că am fi putut fi noi în locul Macedoniei de Nord. Cred că ne-a lipsit un dram de șansă. Am senzația că o echipă inferioară nouă este mai aproape de Mondial. "
Este clar că are Mister idei noi, dar trebuie să fim deschiși la tot ce ne prezintă, să luăm totul ce ne transmite și să aplicăm în teren

Vlad Chiricheș a făcut cuplu de apărători centrali cu Adrian Rus în partida cu Grecia

Partenerul din apărare al lui Vlad Chiricheș, Adrian Rus a declarat după acest joc: "Doream să începem cu dreptul, cu 3 puncte. Până la urmă ăsta este rezultatul și mergem înainte. În repriza a doua am avut mai multe ocazii. În prima repriză am fost puțin timorați, parcă ne-a fost teamă să jucăm. Dar în repriza a doua am făcut un joc bun, care ne dă speranțe să mergem mai departe. "
Adrian Rus a avut și cea mai mare ocazie a României în acest meci, în minutul 72, când a trimis mingea în poartă. "Cu Israel, dacă mai am o șansă, sper să o dau în poartă".
Titularizarea fundașului a fost una dintre surprizele noului selecționer, Edi Iordănescu: "Îi mulțumesc pentru că are încredere în mine. Din prima săptămână de când a preluat postul de selecționer, m-a sunat și a discutat cu mine. Îmi pare bine că are încredere mine și sper să-l răplătesc în același mod în apărare".
Pentru România urmează o partidă cu Israel, marți, în deplasare. "Sper să continuăm cu ceea ce am realizat în repiza a doua, când am fost mai agresivi, mai combinativi, mai curajoși. La asta să ne așteptăm", a mai spus Adrian Rus.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo