Christian Eriksen, strigăt de ajutor înainte de a se prăbuși pe teren! Ce a fost auzit spunând danezul

Christian Eriksen a fost din nou protagonistul unui eveniment nefericit pe terenul de fotbal. În meciul amical dintre Danemarca și Ucraina, danezul s-a prăbușit pe teren, după ce în prealabil a dus mâna la piept. Fotbalistul se simte bine, dar medicul naționalei, Morten Boesen, a dezvăluit ulterior ce l-a auzit pe fotbalist strigând, înainte de a cădea pe gazon.

Christian Eriksen

Credit imagine: Getty Images

La 5 ani de când a fost la un pas de moarte în timpul meciului dintre Danemarca și Finlanda de la EURO 2020 (n.r. turneul s-a jucat în 2021), Christian Eriksen a fost protagonistul unui nou moment terifiant. Fotbalistul, care a fost titular în amicalul dintre Danemarca și Ucraina, s-a prăbușit din senin pe teren în minutul 62.
Înainte de a cădea, mijlocașul a dus mâna la piept, iar jucătorii aflați în preajma lui s-au alarmat imediat. Echipa medicală a ajuns repede în zona respectivă și i-a acordat primul ajutor fotbalistului, anunțându-se ulterior că acesta era conștient.
Federația Daneză a transmis după câteva minute că Eriksen se simte bine pentru asemenea circumstanțe. Cu toate acestea, amicalul cu Ucraina a fost suspendat definitiv (scorul era 2-1 pentru gazde).
Ulterior, medicul echipei naționale daneze, Morten Boesen, și-a amintit ce s-a întâmplat și a dezvăluit că l-a auzit pe fotbalist strigând ceva înainte de a se prăbuși pe gazon. Eriksen ar fi spus: "Opriți-l", indicând că ar fi fost vorba despre ceva legat de defibrilatorul său.
"Din ce am văzut, cred că defibrilatorul a avut o problemă. Mi s-a părut că l-am văzut ducând mâna la piept și strigând 'Opriți-l' și imediat s-a prăbușit. E bine că s-a trezit repede și a putut ieși pe propriile picioare. Asta arată că și-a recăpătat ritmul normal al inimii.
Acum trebuie monitorizat. Se vor citi datele de pe defibrilator pentru a se stabili ce s-a întâmplat, dacă a fost o problemă a ritmului cardiac, dacă a fost un atac de cord", a declarat Morten Boesen.
Un medic cardiolog din Danemarca a explicat ce a simțit Eriksen: "E posibil ca defibrilatorul să se fi activat. Când se activează, pacientul simte un șoc puternic, ca o lovitură în piept. Pacienții îl descriu ca fiind destul de puternic", a spus Gunnar Gislason.

Eriksen ar putea fi obligat să se retragă după noile probleme la inimă

După episodul nefericit de la EURO 2020, când a făcut infarct în timpul meciului cu Finlanda, Christian Eriksen a fost sfătuit de mulți să se retragă din fotbal, dar acesta a refuzat. El a fost operat și i s-a instalat un aparat care ajută inima să nu se oprească. După ce a primit acordul medicilor, Eriksen a revenit pe teren și și-a continuat cariera, nemaiavând probleme până azi.
În urmă cu 5 ani, danezul juca la Inter, însă în Italia sportivilor care își montează stenturi la inimă le e interzis prin lege să mai facă sport de performanță. Ca atare, danezul a fost obligat să plece de la Inter și în ianuarie 2022 a semnat cu Brentford, unde a rămas până la finalul sezonului respectiv.
Forma bună arătată de mijlocaș i-a adus mutarea la Manchester United, pentru care a jucat până în vara anului trecut. Rămas liber de contract, danezul a semnat cu Wolfsburg, formație cu care a suferit o mare decepție, retrogradând din Bundesliga.
În sezonul recent încheiat, Christian Erikson a jucat 34 de meciuri în toate competițiile pentru echipa de club (31 în campionatul Germaniei), marcând 3 goluri și oferind 10 pase decisive. Probabil că oboseala acumulată și stresul provocat de dezamăgirile suferite în ultimele luni (ratarea calificării cu naționala la Campionatul Mondial și retrogradarea cu Wolfsburg) au dus la evenimentul nefericit de ieri. Cu siguranță, mijlocașul va fi supus unor investigații amănunțite și nu ar fi exclus ca el să fie obligat să se retragă din fotbal de această dată.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo