Luca Zidane, eroul Algeriei înainte de Cupa Mondială! Africanii au învins Olanda într-un amical

Algeria s-a impus aseară, la Rotterdam, în fața reprezentativei Olandei, cu scorul de 1-0, într-un meci amical disputat în pregătirea Campionatului Mondial din această vară. Eroul africanilor a fost portarul Luca Zidane, care a avut o prestație excelentă, opunându-se atacurilor venite din partea gazdelor.

Luca Zidane (Algeria)

Credit imagine: Getty Images

Algeria a învins aseară, în deplasare, pe stadionul De Kuip din Rotterdam, cu scorul de 1-0, reprezentativa Olandei, într-un meci amical disputat în pregătirea Campionatului Mondial din această vară.
În ciuda presiunii pe care au pus-o batavii, care au dominat jocul, având 3 ocazii mari de a înscrie și 17 șuturi dintre care 6 pe poartă, africanii au fost "salvați" de portarul Luca Zidane.
Fiul fostului mare fotbalist francez Zinedine Zidane a avut o prestație incredibilă, reușind 6 parade, dintre care două importante, și a mai înregistrat și 9 recuperări în cele 90 de minute de joc, fiind notat cu 9,5 de către cei de la SofaScore.
Aceasta a fost cea mai mare notă primită de un jucător aflat pe teren la Rotterdam, mai mare chiar și decât nota lui Anis Hadj Moussa (7,8), cel care a înscris golul victoriei, în minutul 86.
Rezultatul înregistrat aseară este o gură de aer proaspăt pentru Algeria înainte de startul Cupei Mondiale 2026, competiție în care face parte din grupa J, alături de Argentina (17 iunie), Iordania (23 iunie) și Austria (28 iunie).

Algeria, într-o criză a portarilor înainte de CM 2026

În urmă cu doar o lună, presa internațională anunța că Algeria se confrunta cu o criză a portarilor înainte de Cupa Mondială de fotbal 2026, pe care spera să o atenueze prin revenirea unui jucător care se retrăsese.
Oussama Benbot, retras de la echipa reprezentativă după ce a fost rezervă neutilizată la Cupa Africii pe Națiuni 2025 din Maroc, era așteptat să fie soluția la dilema cu care s-a confruntat echipa. Asta după ce Anthony Mandrea a declarat forfait, iar Melvin Mastil și Luca Zidane au fost incerți în urma unor accidentări.
Fiul fostului mare fotbalist francez Zinedine Zidane a fost portarul titular al Algeriei la Cupa Africii pe Națiuni, dar a avut mai multe prestații mediocre, iar apoi, în aprilie, a suferit fracturi la maxilar și bărbie într-un meci din liga a doua a Spaniei cu echipa sa de club, Granada.
Luca Zidane, în vârstă de 27 de ani, a fost convocat în lotul final pentru Cupa Mondială, iar aseară a demonstrat că poate face meciuri mari, astfel că rămâne de văzut dacă selecționerul Algeriei îi va acorda încredere și la turneul final din SUA, Mexic și Canada.
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo