Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Araujo, aproape de a semna un nou contract cu Barcelona! Ce s-a schimbat după El Clasico

Bianca Dumitru

Publicat 21/03/2022 la 23:00 GMT+2

Ronald Araujo nu a semnat încă prelungirea de contract cu Barcelona, deși oficialii catalanilor încearcă de câteva luni să-l convingă. Fundașul ar putea fi convins să rămână după El Clasico, fiind încântat de modul în care arată echipa lui Xavi.

Ronald Araujo (FC Barcelona) celebra su gol ante el Real Madrid en el Bernabéu

Credit imagine: Getty Images

De câteva luni, oficialii Barcelonei poartă negocieri avansate cu reprezentanții lui Ronald Araujo. Cu toate astea, fundașul uruguayan nu a semnat încă nicio prelungire a înțelegerii sale cu catalanii, care expiră la finalul sezonului 2022/23.
Xavi își dorește foarte mult ca Araujo să fie convins să rămână pe Camp Nou, în urmă cu câteva săptămâni declarând că "este jucătorul care s-a îmbunătățit cel mai mult de când am ajuns aici". Fundașul în vârstă de 22 de ani a avut o nouă prestație foarte bună duminică seară în El Clasico, blocându-l foarte bine pe Vinicius Jr. și reușind un gol cu capul după o lovitură de la colțul terenului.
În urma victoriei de pe Santiago Bernabeu, scor 0-4, jurnaliștii catalani au anunțat că Araujo este încântat de modul în care Barcelona a arătat în ultima perioadă, fiind tentat să accepte o ofertă a clubului blaugrana. Fundașul este fericit și mulțumit de rolul pe care Xavi i-l acordă în echipă, reușind să evolueze de la partidă la partidă.
În plus, fotbalistul se simte foarte bine și în oraș, bucurându-se de viața sa în Barcelona. Cu toate astea, conform Sport.es, uruguayanul nu va semna până când catalanii nu îi vor face o ofertă mai bună din punct de vedere financiar.
Araujo și reprezentanții săi simt că au câștigat mai multă recunoaștere din partea oficialilor de pe Camp Nou și așteaptă noua propunere a acestora.
Citește și:

CE OFERTĂ I-A FĂCUT BARCELONA LUI ARAUJO

La începutul lunii februarie, jurnaliștii din Spania anunțau că, în ceea ce privește prelungirea înțelegerii fundașului uruguayan, mai sunt de pus la punct doar câteva detalii. Faptul că Araujo este dorit, printre altele, la Real Madrid și Manchester City, pune presiune pe catalani, care se văd obligați să facă un efort economic mai mare pentru a-l convinge să semneze.
Fotbalistul de 22 de ani a ajuns la echipa secundă a Barcelonei în 2018, catalanii plătind pentru el doar 4,7 milioane de euro către uruguayenii de la Boston River. În acest sezon, Ronald Araujo s-a remarcat drept unul dintre oamenii de bază din lotul Barcelonei, adunând 33 de apariții în tricoul catalanilor și reușind 4 goluri și prestații foarte bune.
Oficialii de pe Camp Nou vor să se asigure de prezența uruguayanului în echipă pentru o perioadă lungă de timp, oferindu-i un contract pe 5 ani, respectiv până în vara anului 2027. Șefii Barcelonei consideră că Araujo este un jucător care s-a adaptat foarte bine stilului echipei blaugrana și de aceea este văzut drept o piesă cheie pentru viitorul clubului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo