Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

FC Barcelona a făcut rost de bani pentru Lewandowski! Catalanii, tun de peste 200 de milioane de €

Nicu Savin

Publicat 30/06/2022 la 16:43 GMT+3

FC Barcelona are mari probleme financiare, iar conducerea clubului a apelat la o soluție destul de riscantă pentru a le rezolva cel ăuțin pentru moment. Catalanii au cedat 10% din drepturile TV pentru următorii 25 de ani în schimbul a 207 milioane de €. Cu acești bani, clubul de pe Camp Nou va încheia pe plus anul financiar și își va permite să întărească echipa.

Robert Lewandowski

Credit imagine: Getty Images

FC Barcelona este într-o adevărată prăpastie financiară, iar conducerea clubului face eforturi disperate pentru a redresa corabia fără să afecteze performanțele echipei. Catalanii au pierderi de peste 150 de milioane de € în acest an financiar, care se va termina pe 31 iulie, dar au reușit să obțină banii necesari pentru a acoperi datoria și a termina chiar pe plus.
Clubul de pe Camp Nou a oficializat astăzi acordul cu americanii de la Sixth Street Partners, care vor vira 207 milioane de € în conturile Barcelonei în schimbul a 10% din drepturile TV din următorii 25 de ani. Soluția este văzută drept una riscantă de rivalii lui Joan Laporta, iar Victor Font, unul dintre contracandidații săi la alegerile prezidențiale de anul trecut, a avertizat că acest demers reprezintă practic o ipotecă.
"Vânzarea drepturilor de televiziune nu este o pârghie, este aproape o ipotecă. Este o problemă financiară. Sixth Street Partnersnu ne va oferi nimic, nu ne va îmbunătăți drepturile", a spus Font, citat de AS.com.
Citește și:

Barcelona își poate permite să-l cumpere pe Lewandowski

Totuși, pentru moment soluția pare una ideală, deoarece Barcelona nu dispunea de lichidități pentru a întări echipa. Contractele lui Kessie și Christensen nu au putut fi înregistrate până în prezent, dar se presupune că acest lucru se va putea face fără probleme în luna iulie, când și bugetul salarial va scădea, odată cu plecarea unor jucători.
Mai mult, Barcelona își va permite și câteva noi achiziții, prioritar fiind transferul lui Lewandowski de la Bayern. Bavarezii au refuzat până acum toate ofertele, dar Barcelona ar putea plusa odată ce va primi banii de la Sixth Street Partners și este de așteptat ca Bayern să cedeze în cele din urmă.
Sixth Street Partners este un fond de investiții american, care a ajuns recent și la un acord cu Real Madrid pentru a exploata 30% din afacerile noului Bernabeu. În schimb, madrilenii au primit o infuzie de 360 de milioane de €. De asemenea, Sixth Street Partners deține 20% din capitalul San Antonio Spurs, o franciză NBA , dar și 51% din Legends, un brand dedicat sponsorizării evenimentelor sportive.
Sixth Street Partners are sediul în San Francisco, cu locații în New York, Londra, Hong Kong, Dallas, Houston, Luxemburg, Melbourne și Boston.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo