Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Barcelona și Real Madrid, pe urmele aceluiași atacant brazilian! Cine e fotbalistul pentru care se "luptă"

Bianca Dumitru

Actualizat 02/11/2022 la 18:10 GMT+2

Barcelona și Real Madrid au pus, încă o dată, ochii pe același fotbalist brazilian pe care și-l doresc. Este vorba de Vitor Roque, atacantul celor de la Athletico Paranaense.

Vitor Roque (Athletico Paranaense)

Credit imagine: Getty Images

FC Barcelona se gândește deja la viitorul atacului echipei, cu toate că în momentul de față se bazează exclusiv pe Robert Lewandowski. Polonezul sosit în această vară pe Camp Nou are 34 de ani și, deși dă un randament grozav la noua sa formație, conducerea catalanilor e conștientă de faptul că Lewandowski este mai mult o soluție pentru viitorul apropiat, în primul rând din cauza vârstei sale.
Astfel, Barcelona își pregătește deja viitoarele ținte pe piața de transferuri, urmărind fotbaliști tineri, de perspectivă, care s-ar putea dezvolta foarte bine lângă Lewandowski și restul trupei, așa cum s-a întâmplat și cu tinerii veniți din propria pepinieră, Pedri și Gavi fiind cele mai bune exemple, ambii câștigători ai trofeelor Kopa și Golden Boy.
Fotbalistul pe care au pus ochii acum catalanii este Vitor Roque, un brazilian în vârstă de 17 ani care evoluează la Athletico Paranaense. După anunțul că Barcelona se află pe urmele tânărului atacant, presa din Spania a scris că și Real Madrid îl monitorizează pe sud-american.
Potrivit jurnaliștilor El Nacional, oficialii de pe Santiago Bernabeu l-ar fi avut de câteva luni în vizor pe Roque, iar acum, odată cu intervenția celor de la Barcelona, trebuie să decidă dacă fac o ofertă oficială pentru brazilian sau dacă îi lasă cale liberă spre Camp Nou.
Cele două cluburi de top din Spania s-au mai "duelat" de-a lungul timpului și pentru Vinicius Jr., Rodrygo și Endrick, iar catalanii nu au de gând să le mai permită marilor rivali să le "fure" un star brazilian.
Până în acest moment, brazilianul nu și-a ales o favorită din fotbalul european, declarând recent că își dorește să facă pasul spre campionatele din Europa, dar fără a dezvălui în tricoul cărei echipe și-ar dori să joace.
"Nu am preferințe, îmi plac toate cluburile mari din Europa. Este un vis pentru orice băiat care joacă fotbal în Brazilia să poată face pasul către un club de top din Europa. Desigur că este un vis să ajung acolo, dar trebuie să muncesc mult pentru ca atunci când va veni această oportunitate, să fiu pregătit", a declarat Vitor Roque.
Citește și:

CINE E VITOR ROQUE

Pe numele său complet, Vitor Hugo Roque Ferreira, atacantul de picior stâng s-a născut în Brazilia, a început fotbalul la academia celor de la Cruzeiro, iar de la începutul anului a făcut pasul către formația de seniori a clubului.
A bifat 6 goluri și o pasă decisivă în 16 apariții și cu siguranță ar fi reușit și mai mult, însă în luna aprilie a acestui an a fost transferat de Athletico Paranaense în schimbul sumei de 4,7 milioane de euro, deși cota sa de la acel moment era de doar 300.000 de euro conform Transfermarkt. A arătat foarte bine și la noua echipă, are 31 de meciuri, 6 goluri și 3 assist-uri, iar performanța echipei sale în Copa Libertadores i-a făcut atenți pe scouterii tuturor cluburilor importante din Europa.
Roque are două goluri și două pase decisive în partidele din cea mai importantă competiție inter cluburi de pe continentul american, iar echipa sa va juca în actul final contra celor de la Flamengo.
Jurnaliștii spanioli spun că Barcelona a început deja discuțiile cu clubul din Brazilia pentru a-l aduce în Europa pe Vitor Roque, iar suma de transfer ar putea fi una impresionantă, între 35 și 40 de milioane de euro. Chiar dacă sună mult pentru un fotbalist din America de Sud de doar 17 ani, exemplele ultimilor ani cu Rodrygo, Vinicius Jr., Paqueta și chiar Neymar pot sta la baza unei astfel de estimări.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, atacantul brazilian este cotat acum la 7 milioane de euro, însă dacă se va ajunge la un acord cu formația catalană și va juca din vară în La Liga și Champions League, cu siguranță valoarea sa de piață va exploda.
Turneul ATP Masters de la Paris se vede în săptămâna 31 octombrie - 6 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
picture

Spectacolul revine pe Eurosport! Turneul Masters de la Paris, în perioada 31 octombrie - 6 noiembrie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo