Messi a fost fluierat de fanii lui PSG și un jucător al Barcelonei îl cheamă acasă: "Îl așteptăm"

Barcelona a câștigat derby-ul cu Real Madrid și este cu o mână pe titlul din La Liga. În aceeași zi, Lionel Messi a suferit o altă decepție la PSG, care a pierdut acasă cu Rennes. După El Clasico, Sergi Roberto a declarat că vestiarul catalanilor în așteaptă cu brațele deschise pe argentinian înapoi pe Camp Nou, unde ar fi tratat mult mai bine decât e la Paris.

Lionel Messi arrive en fin de contrat au PSG

Credit imagine: Getty Images

Lionel Messi are o relație tot mai rece cu tot ceea ce înseamnă PSG. Argentinianul nu a ajuns la un acord cu șefii pentru prelungirea contractului scadent în vară și a intrat în colimatorul suporterilor, care consideră că are un statut privilegiat deși prestațiile sale au fost mai degrabă modeste.
Ieri, PSG a suferit a 7-a înfrângere din acest an, 0-2 cu Rennes. La prezentarea echipelor, când pe tabela de pe Parc de Princes a apărut numele lui Messi, din stadion s-a auzit un cor de fluierături, ceea ce a demonstrat că suporterii chiar și-au pierdut răbdarea cu starul de 35 de ani. Evoluția sa a fost foarte slabă, în nota echioeu, iar la final acesta "și-a luat revanșa" față de fani, plecând direct la vestiare, fără să salute galeria alături de coechipieri. Ruptura dintre Messi și PSG pare iminentă, deci viitorul său este un subiect foarte dezbătut în presa internațională.

Sergi Roberto în cheamă pe Messi înapoi la Barcelona: "Îl așteptăm deja cu brațele deschise"

Dacă PSG a suferit o mare dezamăgire ieri, la Barcelona a fost sărbătoare. Catalanii au câștigat pe final derby-ul cu Real Madrid și numai un parcurs dezastruos pe final de sezon ar face ca titlul să-i scape echipei lui Xavi. Sergi Roberto a fost unul dintre marcatorii Barcei, iar la final a avut un discurs eurforic legat de Messi. Mijlocașul i-a transmis aregntinianului că vestiarul Barcelonei îl așteaptă cu brațele deschise dacă ar vrea să revină pe Camp Nou, locul unde a scris istorie timp de 17 ani. Sergio Roberto nu înțelege ostilitatea fanilor lui PSG față de star și este convins că acesta va fi tratat așa cum merită dacă va reveni la Barcelona.
"Cine nu ar fi pentru revenirea lui Lionel Messi? Nu vrem să vorbim mult despre asta pentru asta e treaba antrenorului și a președintelui. Dar noi, jucătorii, îl așteptăm deja cu brațele deschise. Nu înțeleg de ce a fost fluierat de fanii lui PSG. Are parte de un sezon bun la Paris și ei îl consideră vinovat pentru eliminare (nr. din Champions League). E un jucător spectaculos și îl vom trata foarte bine, dacă se va întoarce", a spus Sergi Roberto, citat de Mundo Deportivo.
Deși toată suflarea catalană și-ar dori revenirea lui Messi pe Camp Nou, acest lucru va fi greu de realizat. Barcelona are în continuare probleme financiare și ar trebui să renunțe la prea mulți jucători pentru a-i plăti lui Messi un salariu apropiat de cel pe care îl are la PSG. În plus, campionul mondial este ademenit de oferte colosale din MLS și mai ales din Arabia Saudită, unde se pare că Al Hilal îi pregătește un salariu anual de peste 200 de milioane de €. Nu este total exclus ca Messi să continue la PSG, dar aceste scenariu este tot mai puțin plauzibil, mai ales după răceala apărută între el și facțiunea dură a suporterilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo