Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Messi, mesaj emoționant pentru Busquets după anunțul plecării de la Barcelona. Ce i-a scris un rival de la Real Madrid

Andrei Nicolae

Publicat 10/05/2023 la 21:22 GMT+3

Sergio Busquets a anunțat astăzi oficial că nu va mai continua la Barcelona din sezonul viitor și a transmis un mesaj emoționant fanilor de pe Camp Nou. Lionel Messi, unul dintre cei mai dragi colegi ai ibericului, a scris un text pe contul său prin care i-a mulțumit fostului său coechipier, iar în valul de mesaje pozitive s-a alăturat și un jucător de la Real Madrid.

Messi Busquets

Credit imagine: Imago

Busquets a făcut astăzi anunțul care era așteptat de toată lumea, mai exact despărțirea sa de Barcelona după 15 ani petrecuți pe Camp Nou. Publicațiile din Spania anticipau această veste, menționând că mijlocașul central dorește să nu mai continue în tricoul blaugrana, după ce a observat că mulți dintre foștii săi colegi au părăsit clubul.
Jucătorul de 34 de ani a postat un mesaj de adio pe contul său, iar ulterior reacțiile au început să apară în rândul colegilor și foștilor săi coechipieri. Messi este cel mai sonor nume care i-a scris un text de mulțumire, cei doi fiind colegi la gruparea catalană timp de 13 ani.
"Pe teren ai jucat mereu cu numărul 5, însă în realitate ca jucător și ca persoană ești de 10, Busi. Îți doresc toate cele bune în noua ta etapă și mereu, atât ție cât și familiei tale. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut atât pe teren cât și în afara lui, au fost atât de multe momente pe care le-am trăit împreună, multe bune și unele care au fost și complicate. Vor rămâne mereu! Te îmbrățișez, Sergio Busquets", a scris Messi, pe contul său de Instagram.
Citește și:

Modric, mesaj pentru Busquets

Pe lângă jucătorii Barcelonei care și-au exprimat respectul față de Sergio Busquets, un jucător de la Real Madrid s-a strecurat și el în lista celor ce au scris mesaje pentru mijlocaș. Luka Modric, rivalul său din linia de mijloc de la Real Madrid, a scris și el un mesaj de laudă la adresa lui Busquets.
"Unul dintre cei mai buni mijlocași împotriva căruia am jucat. A fost o plăcere", a scris croatul, pe contul său de Twitter.
Busquets a adunat 719 partide în tricoul Barcelonei, fiind pe locul trei într-un clasament al fotbaliștilor cu cele mai multe meciuri pentru gruparea Blaugrana, după Messi și Xavi. Mijlocașul a cucerit opt titluri de campion cu gruparea blaugrana, fiind aproape și de cel de-al nouălea, șapte Cupe ale Spaniei, șapte Supercupe ale Spaniei, trei trofee Champions League și tot atâtea Supercupe ale Europei și Campionate Mondiale ale Cluburilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo