Zinedine Zidane revine în fotbal! Anunțul făcut de spaniolii de la As
Publicat 19/06/2023 la 09:45 GMT+3
Zinedine Zidane este foarte aproape de revenirea în fotbal, după o pauză de aproape doi ani. Francezul este în discuții avansate cu Florentino Perez pentru un nou contract cu Real Madrid. El va fi mai întâi consilier, pentru ca după plecarea lui Ancelotti la naționala Braziliei să coboare în iarbă.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Carlo Ancelotti și naționala Braziliei au bătut palma pentru un contract valabil din 2024, iar Florentino Perez știe deja pe cine va miza în continuare pentru banca formației blanco.
As anunță că președintele Realului a purtat mai multe discuții cu Zizou, iar șansele ca acesta să revină în capitala Spaniei sunt uriașe. Francezul va ajunge pe Bernabeu încă din această vară, foarte probabil, urmând să ocupe o poziție în organigrama clubului, în rol de consilier. Apoi, odată ce Ancelotti va pleca la naționala Braziliei (se speculează că acest lucru ar putea să se producă încă din iarnă), Zidane va reveni în iarbă, în rolul de antrenor.
Fostul mare internațional francez a scris istorie pe Bernabeu, atât ca fotbalist, cât și ca antrenor. Din această ultimă postură, a câștigat de 3 ori Champions League, dar a mai cucerit și două titluri de campion, două Supercupe ale Spaniei și două Supercupe ale Europei. Francezul a avut peformanțe uluitoare pe Santiago Bernabeu, însă din 2021, de când a încetat colaborarea cu "galacticii" în al doilea mandat, a stat departe de fotbal.
Zidane e gata să revină în fotbal
Zizou spera că va ajunge selecționerul Franței, după Mondialul din Qatar, dar prelungirea contractului lui Deschamps i-au dat planurile peste cap. Fostul mare mijlocaș a mai fost în negocieri cu PSG, în această primăvară, dar campioana Franței l-a ales pe Luis Enrique drept succesor al lui Galtier.
Fostul tehnician al lui Real Madrid a acordat săptămâna trecută un interviu revistei GQ France, în cadrul căruia a vorbit despre motivele pentru care a simțit să ia o pauză, dar și despre posibilitatea de a reveni pe bancă. "Zizou" a menționat că stresul este un factor extrem de important în cariera de antrenor, însă a spus de asemenea că se simte revigorat și că nu exclude o întoarecere în sport.
Zidane a vorbit și despre șansele să ajungă pe banca naționalei Franței, însă a dat de înțeles că nu ia în considerare această posibilitate la momentul actual.
"Când ajungeam acasă (n.r. când eram antrenor), mintea mea era întotdeauna înapoi la muncă. În acest job, totul vine de pretutindeni. Toate informațiile vin peste tine și tu ai responsabilitatea să iei toate deciziile. Chiar îți absoarbe energia.
Odată la ceva timp, și am făcut-o deja de două ori, am nevoie să iau o pauză. Antrenorul are în grijă 23 de jucători și nu se oprește niciodată. Acum mă bucur de viață. Totul este posibil doar dacă te dai cu un pas înapoi. Viața mea mereu se mișcă repede, dar acum mă simt ca nou.
Am spus-o de multe ori că atunci când ai fost în echipa Franței ca jucător, apoi devii antrenor, este logic să te gândești la asta (n.r. posibilitatea de a fi selecționer). Dar nu este timpul", a precizat Zidane, citat de Marca.
Revenirea lui Zidane la Real Madrid ar securiza transferul lui Mbappe
Aducerea lui Zidane pe banca tehnică a lui Real Madrid ar fi o triplă lovitură: pe lângă faptul că acesta are calităţi incontestabile, dovadă rezultatele fantastice anterioare, Zizou ar reprezenta şi o achiziţie importantă din punct de vedere al imaginii.
Dar, foarte important e şi faptul că venirea lui ar garanta în mare măsură sosirea lui Mbappe pe Bernabeu. Acesta a prelungit până în 2024 cu PSG, dar a anunțat deja că nu va mai continua la echipa franceză dincolo de sezonul viitor. Real Madrid e din nou la "pândă", iar venirea idolului său pe Bernabeu l-ar convinge cu siguranță pe Kylian să semneze cu gruparea blanco vara viitoare.
Mbappe a crescut avându-l pe Zidane ca model şi voia să ajungă pe Bernabeu tocmai pentru a-i călca pe urme celebrului mijlocaş care a adus Cupa Mondial din 1998 în Franţa. Acum cei doi pot face din nou pereche și pot da startul unei noi perioade de dominație pentru Real Madrid în fotbalul european.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo