Ambiție mai mare nu există! A ratat peste 100 de meciuri din cauza accidentărilor, dar a revenit de fiecare dată

Francis Coquelin este un exemplu pentru orice fotbalist din lume. Francezul de 32 de ani a avut o carieră marcată profund de accidentări, dar a avut puterea să revină de fiecare dată. Mijlocașul lui Villarreal a ratat peste 100 de meciuri și a stat mai bine de doi ani pe bară din cauza problemelor medicale, însă forța mentală l-a ajutat să depășească orice obstacol și e din nou gata de joc.

Francis Coquelin of Villarreal scores his side's second goal during the UEFA Champions League Quarter Final Leg One match between Villarreal CF and Bayern München at Estadio de la Ceramica on April 06, 2022 in Villarreal, Spain.

Credit imagine: Getty Images

În istoria fotbalului au existat nenumărate cazuri de jucători care au fost nevoiți să-și încheie prematur cariera din cauza accidentărilor. Unii au suferit leziuni grave și nu au mai revenit niciodată la forma care i-a consacrat, iar alții pur și simplu au renunțat, neavând putearea să o ia de la capăt după perioade lungi de inactivitate.
Există însă și exemple în sens invers, de fotbaliști care au depășit numeroase ghinioane și au reușit să revină mai puternici. Este și cazul lui Francis Coquelin, poreclit de ibericii de la Marca drept "fotbalistul cu 7 vieți". În vârstă de 32 de ani, francezul legitimat la Villarreal a avut o carieră plină de accidentări, care ar fi determinat mulți jucători să agațe deja ghetele în cui.
Ultima dintre ele a fost și cea mai gravă. În februarie, Coquelin a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate de la genunchi, o accidentare care îi dă fiori oricărui fotbalist. Pentru un jucător tânăr e mai simplu de trecut peste o astfel de leziune, pentru unul de 32 de ani poate însemna finalul carierei, mai ales că acesta avusese nenumărate alte probleme medicale, inclusiv unele foarte grave la tendonul lui Ahile.
Coquelin nu a renunțat și a parcurs procesul de recuperare cu o ambiție enormă de a reveni. A făcut-o de curând, într-un meci cu Sevilla, în care a jucat 7 minute. Ulterior a prins mai bine de jumătate de oă în duelul cu Maccabi Haifa din Europa League, dar apoi a suferit o nouă accidentare. Din fericire, aceasta a fost una minoră și francezul este din nou apt de joc, existând șanse de a fi pe teren la duelul cu Celta Vigo din această seară.

Francis Coquelin a pierdut aproape 3 ani din cauza accidentărilor, dar forța mentală l-a ajutat să depășească orice obstacol

Conform sursei citate mai sus, Coquelin a ratat 136 de meciuri pe parcursul carierei din cauza accidentărilor. Cum un jucător evoluează în medie cam 50 de meciuri pe sezon, se poate spune că francezul a ratat aproape 3 sezoane numai din cauza problemelor medicale. În istoricul său apare că a fost 891 de zile accidentat, un număr imens pentru un fotbalist de numai 32 de ani. Multă lume s-a întrebat de unde atâta putere pentru Coquelin de a reveni de fiecare dată, iar răspusul a fost dat de agentul său, care a subliniat că mijlocașul are o forță mentală ieșită din comun, care îl ajută să suporte orice suferință fizică și psihică.
"Este indestructibil. Din punct de vedere mental, el este un exemplu pentru toată lumea. Este un războinic. E ca o mașină cu care să lucrezi și nu încetează niciodată să lupte împotriva destinului. Acceptă suferința pentru a reveni la cel mai înalt nivel și își pregătește din nou corpul pentru a performa. Când totul este împotriva lui el se autodepășește mental. Întotdeauna!
După ultima accidentare Francis a fost foarte relaxat. A înțeles-o imediat. El știa diagnosticul. Știa că-l va vedea despe specialistul care l-a tratat mereu și că va fi pregătit să joace în decembrie. A dat dovadă de un calm excepțional în fața acestei accidentări", a spus Michael Manuello, impresarul francezului.
Coquelin s-a remarcat ca junior la Laval, de unde a plecat la Arsenal. Debutul în fotbalul profesionist și l-a făcut la Lorient, unde a fost împrumutat în sezonul 2010-2011. Au urmat doi ani în care a făcut parte din echipa mare a lui Arsenal (2011-2013) și un nou împrumut, la Freiburg (2013-2014). În 2014 a fost din nou împrumutat, la Charlton, dar după doar câteva luni a fost readus pe Emirates și rămas până în ianuarie 2018, când a fost vândut la Valencia pentru 14 milioane de €. În cei aproape 6 ani cât a jucat la prima echipă a "tunarilor", Coquelin a adunat 160 de partide în toate competițiile, dar au fost scurte perioadele în care a fost de-a dreptul un un de bază.
La Valencia a stat doi ani și jumătate, iar în ianuarie 2020 Villarreal a plătit pentru el 7,1 milioane de €. Accidentările l-au împiedicat să joace la adevărata sa valoare pe tot parcursul carierei și probabil sunt și motivul pentru care nu are nicio selecție la naționala Franței, în condițiile în care bifase prezențe la toate reprezentativele de juniori și tineret din Hexagon, fiind și campion european în 2010 cu naționala U19.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo