Eurosport
Barcelona, aproape de o surpriză colosală după ce a fost condusă de penultima clasată, Granada. Meci nebun, cu 6 goluri
De
Publicat 11/02/2024 la 23:09 GMT+2
Barcelona și Granada au remizat în această seară, scor 3-3, într-o partidă contând pentru runda cu numărul 24 din La Liga. Trupa lui Xavi a fost în două rânduri condusă, cu 2-1 și 3-2, dar salvează un punct pe final, în jocul cu penultima clasată.
Wilson Manafa (Granada CF), Lamine Yamal (FC Barcelona) and Miguel Rubio (Granada CF) fight for the ball
Credit imagine: Getty Images
Barcelona a primit-o pe penultima clasată din La Liga, Granada, duminică seara, pe teren propriu, într-o partidă contând pentru runda cu numărul 24 din prima ligă spaniolă.
Meciul a fost mult mai greu decât și-ar fi imaginat gazdele, în fața unei formații care a avut multe arme. Ba mai mult, Barcelona s-a văzut și condusă de codașa clasamentului, însă în cele din urmă formația lui Xavi a reușit să scoată un punct la capătul unui duel extrem de complicat.
Primul gol al super-duelului în care s-au înscris nu mai puțin de 6 goluri a venit în minutul 15, pentru gazde. Cancelo i-a pus mingea perfect lui Yamal, care a dus-o pe trupa lui Xavi la conducere pe tabelă, 1-0.
Până la pauză, Granda a restabilit egalitatea. Sanchez, cu o lovitură de cap, a făcut 1-1, învingându-l pe Ter Stegen și stabilind scorul pauzei.
Barcelona, condusă de două ori acasă de penultima clasată
În parte a doua a confruntării, meciul a fost de-a dreptul nebun, cu accente dramatice și răsturnări de scor.
Granada a trecut în avantaj în minutul 60, Facundo Pellistri ducându-și echipa în avantaj.
La 22 de ani și 53 de zile, Facundo Pellistri a devenit cel mai tânăr jucător care a marcat și a dat assist la un meci în deplasare cu Barcelona, în La Liga, de la Samuel Eto'o în aprilie 2000 (19 ani și 30 de zile)
Barcelona, în corzi, a revenit în doar trei minute, și a restabilit egalitatea, la 2, prin Robert Lewandowski.
Granda a continuat însă să joace foarte bine și să îi pună mari probleme Barcelonei. Ignasi Miquel a pus-o din nou pe penultima clasată în avantaj, 3-2, în minutul 66.
Barcelona, văzută pentru a doua oară condusă, a revenit în ofensivă, în căutarea golului al treilea. Reușita egalizatoare a venit abia după 14 minute, din partea aceluiași Lamine Yamal, care a scuturat plasa pentru 3-3 în minutul 80.
S-a terminat până la urmă 3-3 duelul absolut nebun dintre Barcelona și Granda, iar punctul obținut nu ajută niciuna dintre echipe.
Citește și:
Barcelona - Granada, echipele de start
Barcelona
Granada
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo