Eurosport
Meciul după care Xavi a decis să rămână la Barcelona! Anunțul făcut de conducerea catalanilor
De
Publicat 25/04/2024 la 09:48 GMT+3
Xavi s-a hotărât să rămână la Barcelona și din această vară, după ce inițial hotărâse să-i părăsească pe catalani. Conducerea clubului a dezvăluit care a fost meciul după care antrenorul a luat această decizie și cum au decurs negocierile.
Head Coach Xavi of FC Barcelona applauds the supporters at the end of the match during the UEFA Champions League 2023/24 round of 16 second leg match between FC Barcelona and SSC Napoli.
Credit imagine: Getty Images
Xavi va fi antrenorul Barcelonei și din sezonul viitor, conducerea reușind să-l facă să se răzgândescă. Rafa Yuste, vicepreședintele clubului, a dezvăluit că decizia a fost luată după meciul retur cu PSG, din Champions League, când catalanii au părăsit competiția. De asemenea, lui Xavi i-a fost promis transferul lui Bernardo Silva, de la Manchester City, care ar urma să ajungă pe Camp Nou pentru o sumă sub 60 de milioane de euro.
"Xavi a vrut să rămână după eliminarea din Liga Campionilor. Cuvintele potrivite acum sunt entuziasm, proiect, angajament. Suntem convinși că putem face lucruri grozave.
A fost o întâlnire între conducere și antrenor, în care Xavi ne-a arătat angajamentul său. La Barcelona avem nevoie de victorii, anul trecut am câștigat La Liga și Supercupa.
În noiembrie ne întoarcem pe Camp Nou, iar acum au mai rămas șase meciuri și trebuie să dăm tot ce putem. Sunt încântat că Xavi va face parte din revenirea pe noul Camp Nou. A fost o întâlnire amicală, am vorbit despre club.
Nu am vorbit deloc despre schimbări. Nu a fost greu să-i convingem pe restul pentru că Xavi și-a arătat entuziasmul. Trebuie să îi oferim lui și staff-ului său sprijin pentru a continua acest proiect", a declarat Rafa Yuste, conform Mundo Deportivo.
Adevărul din spatele rămânerii lui Xavi la Barcelona
Deși Laporta a părut că a făcut totul pentru ca Xavi să rămână, întrerupând orice negociere cu alt antrenor pentru a-i arăta fostului mijlocaș cât de mult își dorește să continue pe Camp Nou, sport.es vine cu o variantă neașteptată în privința dealului dintre părți.
Concret, deși ar fi anunțat în urmă cu 3 luni că pleacă, Xavi ar fi fost cel care s-a răzgândit și ar fi cerut banii aferenți contractului până în iunie 2025 dacă nu va mai continua pe Camp Nou.
Această schimbare de poziții din partea tehnicianului nu l-a deranjat atât de mult pe Laporta, care avea încredere în calitățile tânărului antrenor, dar a provocat o ruptură între președinte și Consiliul de Administrație al clubului, anunță sursa citată. Asta pentru că vicepreședintele Rafa Yuste și membrii ai secretariatului tehnic, precum Enric Masip sau Bojan Krkic aveau alte variante pentru banca Barcelonei. În plus, acestora li s-a părut complet lipsită de respect atitudinea lui Xavi și ar fi vrut ca acesta să plece, chiar dacă clubul ar fi trebuit să îi acorde compensații.
Laporta a bătut însă palma cu fostul mijlocaș, fără a ține cont de opinia CA al Barcelonei, astfel că Xavi va rămâne până în 2025 la club. O conferință de presă care să anunțe rămânerea tehnicianului va fi organizată cel mai probabil azi.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo