Simeone a răbufnit pentru a doua oară în două săptămâni! "Mulțumită LaLiga și Federației"

Atletico Madrid a fost învinsă aseară, în deplasare, cu scorul de 1-0, de Sevilla, într-un meci contând pentru a 24-a etapă din La Liga. La finalul partidei, Diego Simeone s-a arătat nemulțumit de programul echipei sale, care este foarte aglomerat.

Diego Simeone

Credit imagine: Getty Images

Atletico Madrid a pierdut aseară, în deplasare, cu scorul de 1-0, duelul cu Sevilla, meci contând pentru a 24-a etapă din La Liga. Singurul gol al partidei a fost marcat în minutul 15, de Isaac Romero.
La finalul partidei, Diego Simeone s-a arătat nemulțumit de programul echipei sale. Deși nu obișnuiește să se plângă de factorii exteriori, antrenorul a răbufnit de două ori în ultimele săptămâni pe seama programărilor partidelor lui Atletico.
Inițial, Simeone a atras atenția asupra faptului că madrilenii au disputat manșa tur a semifinalelor Cupei Regelui cu un dezavantaj în fața celor de la Athletic Bilbao, care au beneficiat de două zile în plus de odihnă.
Aseară, tehnicianul a comentat ce urmează pentru echipa sa, punctând că Atletico va avea o zi în minus de odihnă față de Inter, pe care o va înfrunta pe 20 februarie, în deplasare, în manșa tur a optimilor Champions League.
"Trebuie să avem răbdare, să profităm de săptămâna asta, când avem puțin mai mult timp. Inter joacă vineri și noi sâmbătă, dar nu vă faceți griji, mulțumită LaLiga, mulțumită Federației, vom continua să mergem înainte, ca până acum", a declarat Diego Simeone, citat de Mundo Deportivo.
Citește și:

Vești bune pentru Simeone

Antrenorul lui Atletico Madrid a primit și o veste bună în acest început de săptămână. Alvaro Morata, care a ieșit accidentat aseară, în prima repriză a meciului cu Sevilla, va reveni în mai puțin de o lună pe teren.
Conform jurnaliștilor din Spania, accidentarea atacantului nu este atât de gravă cum părea inițial, iar staff-ul medical al clubului de pe Civitas Metropolitano speră să-l recupereze în circa 20 de zile.
Asta înseamnă că Morata ar urma să rateze, pe lângă mai multe etape din La Liga, manșa tur a optimilor Champions League, dar și returul cu Athletic Bilbao din semifinalele Cupei Regelui. Oficialii lui Atletico sunt încrezători că atacantul va reveni înainte de returul cu Inter.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo