Transferul lui Mbappe "i-a pus capac". Un jucător de la Real Madrid și-a anunțat plecarea

Iker Bravo, atacantul de 19 ani al Realului, şi-a anunţat plecarea de pe Bernabeu. Vârful visa să primească în sfârşit şanse de la Carlo Ancelotti, dar e conştient că, odată cu venirea lui Mbappe, opţiunile lui sunt limitate.

Iker Bravo

Credit imagine: Eurosport

Crescut de Barcelona, în celebra La Masia, Iker Bravo a fost transferat în urmă cu 3 ani de Leverkusen, unde, la 16 ani, 9 luni şi 15 zile a devenit cel mai tânăr jucător din istoria "farmaciştilor", doborând recordul de precocitate al lui Florian Wirtz.
Scouterii lui Real Madrid îl urmăreau încă de pe vremea când era la Academia marii rivale, astfel că în 2022 l-au transferat pentru Real Madrid Castilla, a doua formaţie a clubului. Acum, Iker Bravo a trecut de 19 ani şi nu a debutat încă la echipa mare.
El visa să primească şanse în stagiunea 2024-2025, dar venirea lui Mbappe îi limitează şi mai mult opţiunile. Chiar dacă e un fotbalist polivalent, care poate juca pe mai multe poziţii, Iker Bravo a decis să plece de la Real Madrid, visând, totuşi, că într-o zi s-ar putea întoarce pe Bernabeu, după ce va fi confirmat la o altă echipă.
"Caut un proiect în care să joc şi în care să mă simt important. Poate că, dacă voi avea cifre bune, în 2-3 ani mă voi întoarce la Real Madrid.
Acum, cu Mbappe, Vini, Rodrygo sau Jude nu e loc pentru jucătorii de la Academie", a dezvăluit puştiul Realului, pentru Marca.
O opţiune pentru el ar putea fi chiar fostul club, Bayer Leverkusen, campioana Germaniei, Xabi Alonso dând şanse multe tinerilor.

Mbappe va fi prezentat de Real Madrid pe 16 iulie

Real Madrid îl va prezenta pe starul francez Kylian Mbappe în data de 16 iulie, la două zile după finala EURO 2024, competiţie care va debuta vineri şi la care selecţionata Franţei este una dintre favorite, anunţă mass-media spaniolă.
Campioana en titre a Spaniei a anunţat pe 3 iunie recrutarea lui Mbappe, care şi-a încheiat la finalul sezonului contractul cu Paris Saint-Germain, club la care a evoluat începând din 2017.
Real Madrid a oficializarea sosirea lui Mbappe la două zile după ce a câştigat finala Ligii Campionilor, pe stadionul Wembley, însă nu a comunicat până acum data prezentării căpitanului Franţei, aflat în prezent în Germania alături de Les Bleus pentru a încerca să câştige titlul de campion european, după ce l-a obţinut pe cel de campion mondial în 2018.
Clubul spaniol pregăteşte o ceremonie fastuoasă pentru prezentarea lui Kylian Mbappe, care a semnat un contract pe cinci ani cu Real Madrid, după ce gruparea de pe Santiago Bernabeu a mai încercat fără succes să-l transfere şi în urmă cu doi ani, când jucătorul a ales în final să-şi prelungească contractul cu PSG.
Conform ziarului Relevo, conducătorii lui Real Madrid speră ca ceremonia prezentării francezului să o depăşească în amploare pe cea organizată în 2009 de clubul "blanco", cu ocazia sosirii portughezului Cristiano Ronaldo, când 85.000 de suporteri au ţinut să asiste la eveniment. doborând recordul de asistenţă înregistrat cu ocazia prezentării argentinianului Diego Maradona la SSC Napoli, în 1984, cu 80.000 de "tifosi" în tribunele stadionului San Paolo.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo