Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Valencia - Real Madrid 2-2 | Partida superbă, umbrită de o accidentare horror și o controversă uriașă la final

Nicu Savin

Actualizat 03/03/2024 la 00:25 GMT+2

Valencia - Real Madrid a fost un meci de-a dreptul nebun! Gazdele au condus cu 2-0, dar madrilenii au revenit și au luat un punct. Finalul de meci a fost incredibil, cu 3 faze controversate: o accidentare horror, un penalty dat și apoi anulat pentru "lilieci" și un gol marcat de Real la ultima fază dar după fluierul arbitrului.

Real Madrid intorno a Gil Manzano dopo il gol annullato, Valencia-Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Valencia - Real Madrid a fost mai mereu un duel extrem de disputat, iar confruntarea din etapa a 27-a a actualului sezon din La Liga nu doar că nu a dezamăgit, dar a fost una cu adevărat incredibilă. "Liliecii" luaseră doar un punct din ultimele două etape, dar au făcut un meci mare contra liderului. Nu s-au ales însă decât cu un punct, asta deși au avut un avantaj de două goluri.
Prima parte a meciului a fost una fără mari ocazii de poartă, dar meciul "a expodat" în minutul 27. Venit să ajute defensiva, Vinicius a pierdut posesia în flancul drept, iar mingea a fost centrată foarte bine către Fran Perez. Acesta a lovit defectuos, însă Hugo Duro a fost pe fază și a deviat cu capul în poartă.
La doar 3 minute distanță, apărarea Realului a cedat din nou. Dani Carvajal a trimis o pasă imprudentă către Lunin și Yaremchuk a anticipat excelent, l-a driblat elegant pe conaționaul său din poarta madrilenilor și a dublat avantajul gazdelor.
Aflată cu spatele la zid, echipa lui Ancelotti s-a aruncat în atac și a reușit să reducă din diferență exact la momentul potrivit, în prelungirile primei repreize. Vinicius a fost cel care a înscris, după ce a fost servit excelent de Rodrygo.

Valencia - Real Madrid 2-2 | Un meci superb, umbrit de o accidentare horror

La reluare, Realul s-a instalat în jumătatea adversă, iar Bellingham a avut prima mare ocazie de egalare. În minutul 54, englezul a primit o minge în careu, a driblat un adversar și a șutat puternic, dar Mamardashvili a avut o intervenție salvatoare, cu piciorul.
În minutul 61, Lunin a ținut-o pe Real în joc cu o paradă de excepție în fața lui Diego Lopez, iar Valencia avea să regrete acea ratare. Ancelotti a făcut câteva schimbări inspirate, introducându-i pe Madric, Brrahim Diaz sau Joselu, iar presiunea Realului a crescut constant. În minutul 76, Brahim Diaz a centrat perfect în careu și Vinicius a făcut dubla cu o lovitură de cap. Reușita a fost validată după minute bune, pentru că starul Realului a fost la limita off-side-ului. A fost al 8-lea gol marcat de brazilian în 10 meciuri contra Valenciei, care a devenit "victima" sa preferată din La Liga.
Din păcate, partida superbă de pe Mestalla a fost marcată de o accidentare horror a lui Diakhaby. La un duel de la marginea careului, Tchouameni s-a dezachilibrat și a căzut cu toată forța corpului pe piciorul fotbalistului din Guineea și acesta a început să urle de durere. Faptul că accidentarea a fost una deosebit de gravă s-a văzut din reacțiile celorlalți jucători, care și-au pus mâinile în cap și au făcut semne disperate pentru intervenția medicilor. Fundașul Valenciei a fost scos cu targa de pe teren și cel mai probabil va lipsi o perioadă lungă de pe teren.
Tensiunea a atins cote uriașe în finalul partidei. În prelungiri, Valencia a primit un penalty, dar centralul și-a schimbat decizia după consultarea reluărilor. Arbitrul a prelungit partida cu peste 10 minute, iar la ultima fază Bellingam a trimis cu capul în poartă, după o centrare a aceluiași Diaz. Doar că reușita englezului venise după ce arbitrul a fluierat finalul. Evident, jucătorii madrilenilor au protestat vehement, dar Jil Mnazano a rămas ferm pe poziție și a ieșit un scandal uriaș, despre care se va vorbi mult în zilele următoare.
S-a terminat 2-2 și pentru prima dată în acest sezon Realul a înregistrat două rezultate negative în deplasare (în precedentul meci jucat pe teren străin a remizat cu Rayo Vallecano, scor 1-1). De pasul greșit al madrilenilor pot profita Girona și Barcelona, care se pot apropia la 4, respectiv 6 puncte de lider, dacă vor câștiga duelurile din deplasare cu Mallorca, respectiv Athletic Bilbao.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo