A renăscut Antony la Betis? Gol superb, la primul meci ca titular, dar Betis a pierdut de la 2-0

Antony la Manchester United candidează ca unul dintre cele mai proaste transferuri din istoria Premier League. Totuși, brazilianul pare să-și fi găsit locul la Betis, echipă unde a ajuns în această iarnă și unde a avut două evoluții foarte solide în primele două partide.

Antony în tricoul lui Betis Sevilla.

Credit imagine: Getty Images

Antony a semnat cu Manchester United în 2022, dar nu a reușit să se ridice la înălțimea hype-ului care s-a creat în jurul său atunci când a venit de la Ajax. El a avut doar 14 apariții în toate competițiile din acest sezon și doar trei dintre acestea - două în Cupa Ligii și una în Europa League - au fost ca titular.
Brazilianul a ajuns la Betis Sevilla în perioada de mercato din iarnă, iar aerul din Spania pare că-i priește de minune. Chiar dacă nu a marcat în egalul, 2-2, cu Bilbao, din etapa trecută, jucătorul de atac a fost desemnat omul meciului.
Astăzi, Antony a făcut un nou meci mare pentru Betis, chiar dacă echipa sa a irosit un avantaj de două goluri, avut la pauză, împotriva Celtei Vigo. Brazilianul a deschis scorul după doar 10 minute, după o execuție superbă din interiorul careului advers.
Până la pauză, echipa sa a făcut 2-0 după golul semnat de Diego Llorente, iar lucrurile păreau că sunt clare. Celta Vigo a fost condusă la două goluri diferență până în minutul 63, moment în care a început revenirea. Beltran, Javier Rodriguez și Williot Swedberg au punctat pentru gazde, care au întors scorul și s-au impus cu 3-2.
Chiar dacă a obținut doar un punct de la transferul lui Antony, jocul lui Betis arată bine, iar victoriile nu vor întârzia să apară. Jucătorul din naționala Braziliei este la primul gol în tricoul lui Betis. Tot un gol are și în ultimele două sezoane la Manchester United, adică în ultimele 37 de partide în tricoul echipei de pe Old Trafford.
Este primul gol reușit de Antony în campionat după aproape un an. Ultima reușită în campionat a fost reușită în Premier League, pe 27 aprilie 2024, împotriva lui Burnley.

Antony, cel mai mare flop din istoria fotbalului, e împrumutat gratis de Manchester United

Antony nu doar că nu s-a adaptat fotbalului englez, dar prestațiile sale au fost dezamăgitoare, deşi Ten Hag a încercat să îi dea numeroase şanse, încercând să justifice cele 95 de milioane de euro cheltuite. În acest sezon, stafful tehnic şi-a pierdut total încrederea în fotbalist, iar Ruben Amorim nu i-a acordat nici el prea multe minute.
E limpede pentru toţi că brazilianul cu 3 goluri şi 2 pase decisive în stagiunea trecută e un "caz pierdut" pentru United, care l-a împrumutat la Betis până în vară. "Diavolii" îl împrumută așadar până în vară, fiind greu de crezut că va exista vreo formaţie care să îl transfere definitiv pentru o sumă importantă.
United speră astfel că Antony va evolua constant şi va deveni din nou un jucător atractiv, astfel încât să poată fi vândut în vară şi clubul să își recupereze o mică parte din suma uriaşă cheltuită pentru achiziţia lui.
Antony mai are contract cu United până în 2027 şi e plătit de club cu 200.000 de lire/săptămână. În prezent, cota lui de piaţă a scăzut dramatic, valorând doar 20 de milioane de euro.
Manchester United a fost în ultimii 10 ani unul dintre cele mai neinspirate cluburi din lume în privinţa transferurilor. Managerii "diavolilor" au cheltuit sute de milioane de euro pe fotbalişti care nu au confirmat pe Old Trafford. Pe lângă Antony, există o serie de alţi jucători care au fost aduşi pe bani grei şi nu au justificat investiţia.
  • Paul Pogba (adus în 2016-2017 de la Juventus) - 105 milioane euro
  • Harry Maguire (adus în 2019-2020 de la Leicester) - 87 milioane euro
  • Jadon Sancho (adus în 2021-2022 de la Dortmund) - 85 milioane euro
  • Angel Di Maria (adus în 2014-2015 de la Real Madrid) - 75 milioane euro
  • Casemiro (adus în 2022-2023 de la Real Madrid) - 70 milioane euro
  • Mason Mount (adus în 2023-2024 de la Chelsea) - 64 milioane euro
  • Raphael Varane (adus în 2021-2022 de la Real Madrid) - 40 milioane euro
  • Donny van de Beek (adus în 2021-2022 de la Ajax) - 39 milioane euro

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo