Accidentare gravă pentru mijlocașul de la Real Madrid! Cât va lipsi de pe teren

Dani Ceballos a suferit o accidentare serioasă în timpul meciului pe care Real Madrid l-a disputat în Cupa Spaniei, împotriva celor de la Real Sociedad. Mijlocașul spaniol a ieșit de pe teren îndurerat în al patrulea minut al prelungirilor, iar astăzi a primit verdictul din partea medicilor.

Dani Ceballos

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a obținut o victorie la limită în fața celor de la Real Sociedad, în prima manșă a semifinalei Cupei Spaniei. Reușita lui Endrick din minutul 19 a adus victoria trupei lui Carlo Ancelotti, dar finalul meciului nu a fost unul extrem de fericit pentru "galactici".
Un duel din minutele de prelungire, dintre Dani Ceballos și Takefusa Kubo, s-a soldat cu o accidentare a mijlocașului "blanco". Acesta a părăsit terenul în lacrimi, dar pe propriile picioare. Verdictul medicilor a venit la mai puțin de 24 de ore.
Cei de la Real Madrid au confirmat că Dani Ceballos a suferit o întindere la coapsa dreaptă, iar acesta va sta departe de teren în jur de două luni, ratând unele dintre cele mai importante meciuri ale sezonului.
Citește și:

Ceballos ratează "dubla" cu Atletico

Dani Ceballos a fost un jucător pe care Carlo Ancelotti s-a bazat destul de mult în acest sezon, având în vedere accidentarile din linia de mijloc ale jucătorilor madrileni. Fără să aibă pretenții de a fi titular, Ceballos a bifat 30 de prezențe în acest sezon, pasând decisiv de două ori.
Mijlocașul de 28 de ani a ajuns la inima suporterilor Realului pentru dăruirea de care a dat dovadă în acest sezon, iar acesta părea să aibă un rol important în angrenajul lui Carlo Ancelotti și pentru partea de final a sezonului, cea mai importantă.
Conform diagnosticului emis de medici, Ceballos ar putea reveni abia la începutul lunii mai. Până atunci, Real Madrid va disputa "dubla" de foc din optimile Ligii Campionilor împotriva rivalei Atletico Madrid
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo