Cristi Chivu, în istoria Parmei, după doar două meciuri? Detaliul uluitor evidențiat de italieni
Publicat 27/02/2025 la 16:28 GMT+2
Cristian Chivu a debutat cu succes pe banca Parmei, echipa sa câștigând cu 2-0 duelul cu Bologna din week-end-ul trecut, iar antrenorul român este deja aproape de o performanță unică în istoria clubului. Dacă "cruciații" vor câștiga partida de sâmbătă cu Udinese, Chivu va deveni primul manager care obține două victorii în primele două meciuri la cârma Parmei, în Serie A.
Cristian Chivu
Credit imagine: Getty Images
Cristian Chivu a semnat cu Parma acum 9 zile, iar debutul său ca antrenor la nivel de seniori a fost unul de vis. Echipa românului de 44 de ani pierduse 5 din ultimele 7 meciuri în Serie A, dar în week-end-ul precedent a pus capăt seriei negative și a obținut o victorie mare împotriva Bolognei, scor 2-0.
Astfel, Cristian Chivu a devenit doar al 3-lea antrenor din istoria Parmei care debutează cu o victorie în Serie A. În runda următoare, Parma va juca pe terenul lui Udinese, iar dacă Dennis Man & Co vor lua cele 3 puncte, Cristi Chivu va bifa o performanță unică în istoria clubului, aceea de a câștiga primele două meciuri la cârma grupării emiliene în Serie A.
Parma este abia la al 28-lea sezon pe prima scenă a fotbalului italian, dar chiar și așa e uluitor că niciun antrenor nu a reușit să conducă echipa către victorii în primele două partide de campionat. Parma a evoluat un singur sezon în Serie A până în 1990, dar de atunci a jucat rareori în ligile inferioare.
Cristian Chivu, față în față cu istoria la al doilea meci pe banca Parmei
În toată această perioadă, pe banca echipei au stat oameni ca Nevio Scala, Carlo Ancelotti, Alberto Malezani, Arigo Sacchi, Cezare Prandelli, Claudio Ranieri, Hector Cuper sau Roberto Donadoni, dar niciunul nu a reușit să câștige primele două partide, după ce au semnat cu formația de pe Ennio Tardini.
Pentru Chivu ar fi o onoare să atingă în premieră această bornă la Parma, dar cu siguranță că pentru antrenorul român mai importante ar fi cele 3 puncte. Misiunea nu va fi deloc simplă, deoarece Udinese e o echipă în formă, care a luat 10 puncte din ultimele 4 meciuri jucate în Serie A. În plus, friulanii sunt neînvinși în ultimele 3 meciuri cu Parma. În turul de pe Ennio Tardini, echipa antrenată la vremea respectivă de Fabio Pecchia a avut 2-0 la pauză, dar a pierdut cu 2-3.
O victorie pe Dacia Arena din Udine ar însemna o uriașă gură de oxigen pentru Parma lui Chivu. După succesul cu Bologna, "cruciații" au urcat pe locul 16, dar au numai două puncte peste Empoli, formația clasată pe 17, primul loc retrogradabil. Parma trebuie să strângă cât mai multe puncte până la finalul lunii martie, deoarece ulterior urmează o serie de meciuri contra unor adversare din prima parte a clasamentului. După duelul cu Udinese, echipa lui Chivu va avea alte 3 partide abordabile, cu Torino (acasă), Monza (deplasare) și Verona (deplasare), înainte de o perioadă de foc, în care va întâlni Inter, Fiorentina, Juventus și Lazio.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo