Acuzații incredibile după Sevilla - Barcelona 1-4! "Real Madrid încearcă să distrugă fotbalul spaniol"

Real Madrid a fost în centrul atenției în Spania, în ultimele săptămâni, după ce oficialii clubului blanco au criticat arbitrajul. Aseară, la finalul partidei dintre Sevilla și Barcelona, încheiată cu scorul de 1-4, președintele gazdelor, Jose Maria Del Nido Carrasco, a avut un discurs dur la adresa "galacticilor", pe care i-a acuzat că "încearcă să distrugă fotbalul spaniol".

Jude Bellingham (Real Madrid)

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a ajuns în prim-planul fotbalului spaniol în ultimele săptămâni, însă nu dintr-un motiv care să-i facă cinste. "Galacticii" s-au arătat nemulțumiți de arbitrajul din ultimele lor meciuri și au trimis o scrisoare către Federație, în care au vrut să demaște un arbitraj "complet discreditat" și un sistem "corupt din interior".
Reacția madrilenilor a fost criticată, printre altele, de cei de la Barcelona și Atletico Madrid, de fostul fotbalist Gerard Pique, dar și de președintele La Liga, Javier Tebas, care a făcut apel la calm și chiar a ironizat Realul.
Aseară, după meciul dintre Sevilla și Barcelona, încheiat cu scorul de 1-4, noi acuzații incredibile au fost lansate la adresa "galacticilor", care pare că sunt singuri împotriva tuturor în acest scandal.
Președintele echipei de pe Estadio Ramon Sanchez Pizjuan a caracterizat atitudinea celor de la Real Madrid drept "inacceptabilă" și a spus că clubul blanco "încearcă să distrugă fotbalul spaniol".
"Comunicatul celor de la Real Madrid despre arbitri este intolerabil și inacceptabil. Pune la îndoială onoarea arbitrilor și a competiției. Lumea fotbalului trebuie să denunțe public și să judece o declarație care subminează integritatea sportului.
Dar cel mai rău lucru este că nu ne atrage atenția. Real Madrid încearcă să distrugă fotbalul spaniol. O face de mult timp cu Real Madrid TV și prin diverse alte practici. Nu putem tolera ca un club de talia lui Real Madrid să încerce să ne distrugă", a declarat Jose Maria Del Nido Carrasco pentru DAZN.

Real Madrid, nou atac virulent la adresa arbitrajului

Real Madrid și-a exprimat mai întâi nemulțumirea față de arbitraj după înfrângerea suferită cu Espanyol. "Galacticii" au avut de comentat și după derby-ul cu Atletico din weekend-ul recent încheiat.
La finalul partidei de pe Santiago Bernabeu, cei de la Real Madrid TV s-au lansat în acuze teribile: "Penalty-ul a fost o glumă. Trebuie să jucăm împotriva arbitrilor, nu a jucătorilor. Dacă ar fi fost după noi, am fi ieșit de pe teren și am fi refuzat să mai jucăm în această 'Ligă Negreira' dezgustătoare!"
La rândul lor, jucătorii lui Carlo Ancelotti au punctat, când au fost întrebați despre arbitraj, că: "Dacă ne-am spune părerea, am fi suspendați".
Cert e că specialiștii în arbitraj din Spania sunt pe o cu totul altă poziție decât Real Madrid, cel puțin în ceea ce privește partida de sâmbătă seară. Talpa lui Tchouameni este un penalty de manual, conform fostului mare arbitru Iturralde Gonzalez, care a explicat că Real chiar a fost avantajată prin faptul că Ceballos a scăpat doar cu un cartonaș galben după o intrare asupra lui Barrios care ar fi trebuit să îi aducă eliminarea.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol