Carlo Ancelotti, noi detalii cu privire la viitorul său la Madrid! Ce a spus italianul despre Barcelona, cu 3 zile înainte de finala Cupei Regelui

Real Madrid intră într-o perioadă crucială a sezonului, cu meciuri care pot decide soarta celor mai importante trofee interne. Înaintea duelului din deplasare cu Getafe, programat astăzi, de la ora 22:30, antrenorul Carlo Ancelotti a vorbit despre presiunea meciurilor care urmează, despre El Clasico din finala Cupei Regelui (26 aprilie), dar și despre propriul viitor la club.

Carlo Ancelotti

Credit imagine: Getty Images

Carlo Ancelotti a participat la conferința de presă premergătoare partidei cu Getafe, programată în această seară, la 22:30. Italianul a oferit mai multe declarații interesante, cu accent pe viitorul său la club și pe finala Cupei Regelui împotriva Barcelonei, care va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 23:00.
"Pare că ei (n.r. Barcelona) sunt într-o formă mai bună decât noi, dar o finală e o finală. E imprevizibilă. Să spui că Madrid e outsider într-o finală mi se pare puțin exagerat.
Avem două trofee în joc, dacă nu punem la socoteală Cupa Mondială a Cluburilor. Totul depinde de meciurile cu Barcelona. Dacă vrem să le câștigăm, trebuie să învingem în ambele partide. Trebuie să începem bine următorul meci și să fim concentrați la finală. Avem încredere că putem reuși, dar trebuie să schimbăm ceva, și o vom face.
În fotbal, orice e posibil. Nimic nu mă mai surprinde. Așa că orice se poate întâmpla. N-am resentimente față de nimeni. Iubesc banca asta, mi-a plăcut în prima perioadă și îmi place și acum. Aș vrea să rămân cât mai mult. Dacă într-o zi se va termina, voi fi recunoscător și-mi voi scoate pălăria în fața acestui club.", a declarat Ancelotti, citat de site-ul oficial al lui Real Madrid.

carlo ancelotti nu dă vina pe programul competițional, înaintea clasico-ului din finala cupei regelui

În cadrul aceleiași discuții cu presa, tehnicianul italian a vorbit și despre programul competițional, dar a dezvăluit că nu se plânge de faptul că echipa sa va avea o zi în minus de odihnă față de Barcelona.
"Nu mă plâng de program. Se mai întâmplă. Nu puteam juca marți pentru că Athletic a jucat joi și duminică. Nici sâmbătă și apoi din nou marți nu era posibil. E în regulă, avem timp suficient să ne refacem. Jucăm aproape de casă, nu trebuie să călătorim, dar ora meciului – 21:30 – nu e ideală. Sper doar să nu adoarmă jucătorii mei.", a glumit "Don Carlo".
Barcelona are un avans de 7 puncte în vârful ierarhiei din La Liga, dar ecartul poate fi redus la 4 de Real Madrid, în cazul unei victorii în această seară. Sâmbătă, cele două rivale vor fi pentru a 8-a oară în istorie în finala Cupei Regelui, catalanii având acum ocazia de a egala situația la meciurile directe din finale. Ultima dată când cele două formații și-au disputat trofeul a fost în 2014, când "los blancos" s-au impus cu 2-1, grație acelui gol superb marcat de Gareth Bale, după o cursă de 50 de metri.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo