Carlo Ancelotti, prima reacție după Real Madrid – Valencia 1-2! Anunțul făcut de antrenor legat de titlul din La Liga

Real Madrid a suferit o înfrângere total surprinzătoare în fața celor de la Valencia, echiăpă ce nu mai câștigase pe Santiago Bernabeu de 17 ani. Titlul se poate îndepărta serios de echipa lui Carlo Ancelotti dacă Barcelona o învinge în această seară pe Betis, iar antrenorul italian e conștient de acest lucru.

Carlo Ancelotti, în Real Madrid - Valencia 1-2.

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a pierdut pe teren propriu, împotriva Valenciei, scor 1-2. "Liliecii" nu mai câștigaseră pe Bernabeu din 2008, iar Barcelona are șansa de a se distanța la 6 puncte în fruntea clasamentului din La Liga, dacă trece de Betis, de la ora 22:00.
Carlo Ancelotti este conștient că situația din vârful clasamentului s-a complicat extrem de mult, Barcelona având șansa de a se distanța la 6 puncte dacă o învinge pe Betis. Antrenorul Realului a anunțat că echipa sa va lupta până la final și crede că elevilor săi le-a lipsit eficiența în fața porții în duelul cu Valencia.
"Este mult mai complicat să luptăm pentru titlu acum, dar suntem determinați să ne descurcăm bine până la final. Mai avem o șansă, mai mică după acest meci, dar trebuie să luptăm până la final.
Astăzi am creat o multitudine de ocazii și am fost foarte aproape să înscriem. Poate ne-a lipsit eficiența în fața porții și la recuperare, dar nu le-am dat multe ocazii. Este adevărat totuși că adversarilor nu le este greu să înscrie împotriva noastră în astfel de momente.
Ne-am asumat riscuri pentru a încerca să câștigăm - egalul nu ar fi fost suficient pentru noi -, și am fost depășiți în acel contraatac", a spus Carlo Ancelotti, citat de Diario AS.
Trebuie menționat faptul că Ancelotti nu a câștigat niciodată două titluri consecutive în cei 30 de ani de carieră.

Vinicius Jr a fost huiduit de fanii lui Real Madrid

"Galacticii" au avut parte de o primă repriză de coșmar în meciul din etapa cu numărul 30 a campionatului spaniol. Vinicius Junior a fost eroul negativ al primelor 45 de minute, executând lamentabil un penalty obținut de Kylian Mbappe.
Brazilianul a fost ghicit ușor de Giorgi Mamardashvili, ratând al doilea său penalty consecutiv pentru Real, după cel din returul cu Atletico Madrid, din optimile Ligii Campionilor. Brazilianul a fost fluierat de o parte a fanilor de pe Bernabeu, mai ales după o fază pe care a luat-o pe cont propriu, imediat după ratarea loviturii de la 11 metri, conform cotidianului AS . Acesta a fost al 5-lea penalty ratat de jucătorii lui Real Madrid în acest sezon, din 16 executate, fiind cel mai mare număr al ratărilor pentru aceștia din ultimii 11 ani.
Vini a părut că-și revine în startul reprizei secunde, când a apărut excelent la finalizare, după un corner la care Jude Bellongham a deviat perfect. Brazilianul a împins mingea în poarta Valenciei și părea că Realul este în controlul partidei.Madrilenii nu au reușit să spargă defensiva catalană, iar Vinicius a fost scos de pe teren în minutul 77, iar huiduielile au reapărut pe Santiago Bernabeu.
Realul a pierdut partida, într-un final, după golul marcat de Hugo Duro în al 5-lea minut al prelungirilor. Prima înfrângere pe teren propriu în fața Valenciei după 17 ani o poate duce pe Real la 6 puncte distanță de Barcelona, dacă echipa lui Hansi Flick se impune în această seară, în fața lui Betis.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo