Coșmarul lui Alaba e fără de sfârșit! Fundașul ar putea să nu-și mai revină niciodată după accidentarea la genunchi

David Alaba s-a accidentat în decembrie 2023, în meciul dintre Real Madrid și Villarreal. Deși s-a încercat refacerea lui până la EURO 2024, medicii au anunțat în vară că el nu va putea reveni până anul viitor. Acum veștile despre starea fotbalistului austriac sunt de-a dreptul dramatice.

David Alaba

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a primit o veste teribilă în decembrie 2023, după victoria cu Villarreal, meci în care David Alaba a suferit o accidentare gravă. Fundașul central austriac a acuzat dureri mari la genunchi și a părăsit terenul cu ajutorul oamenilor din staff-ul medical.
Veștile despre starea lui nu au fost bune din primele zile, dar fotbalistul pare să trăiască un adevărat coșmar. Deși au mai rămas două luni și jumătate până la ultimul termen anunțat pentru revenirea lui, au apărut informații teribile în presa din Spania.
Jurnaliștii iberici au dezvăluit în această săptămână că austriacul este încă departe de momentul în care va putea să joace fotbal, existând chiar riscul ca întoarcerea lui pe teren să nu mai poată avea loc.
Se pare că fundașul de 32 de ani are un cartilaj redus la genunchi, ceea ce înseamnă că are dureri foarte mari atunci când se mișcă, din cauza frecării oaselor.
"Există îngrijorări că David Alaba nu va putea reveni la fotbal. Are dureri foarte mari după sesiunile de antrenament din cauza cartilajului redus la genunchi, ceea ce face ca oasele să se frece unele de altele", au dezvăluit cei de la Onda Cero.

Alaba trăiește un coșmar de la finalul lui 2023

Veștile privind starea lui au fost cum nu se poate mai rele încă de la început. Oficialii de pe Santiago Bernabeu au confirmat la finalul anului trecut că fostul jucător de la Bayern a suferit o ruptură de ligamente la nivelul genunchiului. Astfel, medicii au spus că fotbalistul nu va reveni pe teren mai devreme de începutul sezonului 2024/25.
Chiar dacă fundașul a fost operat și s-a încercat recuperarea lui în timp util pentru EURO 2024, lucrurile nu au stat deloc bine. După ce pe parcursul EURO 2024, Alaba a fost văzut având probleme la urcarea scărilor, cu "incertitudini" în piciorul stâng la fiecare pas, jurnaliștii din Austria au dezvăluit că accidentarea lui Alaba este mai gravă decât se credea inițial.
Cei de la DiePresse au scris în iulie că, pe lângă ruptura de ligament, fotbalistul a mai suferit și leziuni ale meniscului și ale cartilajului articular, iar termenul anunțat atunci de către medici în ceea ce privește revenirea sa a fost 2025, unul care pare departe de a se concretiza.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo