Gest de mare club făcut de Real Madrid: i-a prelungit contractul lui Carvajal în cea mai neagră zi din cariera sa
Publicat 06/10/2024 la 15:33 GMT+3
Real Madrid a dat încă o dată dovadă de clasă, prelungindu-i contractul lui Dani Carvajal cu încă un an, după accidentarea teribilă suferită. Căpitanul blanco va rămâne pe Bernabeu cel puţin până în 2025.
Carvajal
Credit imagine: Getty Images
În ultimul an, Dani Carvajal a fost, alături de Bellingham şi Vinicius, unul dintre cei mai importanţi jucători ai "Reginei Europei". Prestaţiile sale senzaţionale au continuat şi la naţionala Spaniei, alături de care a ieşit campion european, astfel că nu puţini susţin că el ar trebui desemnat "Balonul de Aur 2024".
Din nefericire, fundaşul dreapta traversează acum cea mai mare dezamăgire din carieră, suferind o triplă ruptură în confruntarea cu Villarreal, de aseară, câştigată de formaţia lui Ancelotti cu 2-0. Clubul blanco demonstrează însă că Realul este o adevărată familie şi a făcut un gest superb la doar câteva ore după ce apărătorul a aflat că trebuie să fie supus unor operaţii: i-a prelungit contractul cu încă un an, dorind să îi aducă astfel puţină alinare şi confort mental în această zi atât de tristă. Evident, valoarea lui Carvajal impunea oricum o extensie a şederii sale la Madrid, dar momentul ales de Florentino Perez e perfect pentru moralul căpitanului.
Astfel, Carvajal va rămâne în capitala Spaniei până cel puţin în 2026, când va avea 35 de ani. El a cucerit deja alături de formaţia de pe Bernabeu 26 de trofee, printre care cele mai importante sunt, evident, cele 6 Ligi ale Campionilor din ultimii 11 ani.
Dani Carvajal, extrem de emoţionat că Real Madrid i-a prelungit contractul într-o zi atât de tristă
Dani Carvajal a fost extrem de fericit că Real Madrid a venit cu o propunere de prelungire a contractului în acest moment, când întreaga lume părea că se prăbuşeşte în jurul său, şi a ţinut să transmită un mesaj de mulţimire.
"Am doar cuvinte de recunoștință față de Real Madrid și de președintele nostru, Florentino Perez.
Într-o zi ca asta, am anunțat prelungirea până în 2026. Real a arătat că este cel mai bun club din lume din toate punctele de vedere. Aşa cum succesele pe care le împărtășim ne umplu de fericire, şi în momentele grele suntem unul lângă celălalt, ca o familie.
Îţi MULȚUMESC, REAL MADRID, Carvajal îmbrăcat în alb mai are multe de arătat, vă asigur", a fost mesajul fundașului dreapta.
Produs al Academiei lui Real Madrid, Carvajal a evoluat un singur sezon pentru alt club: în 2012-2013, când a fost împrumutat la Leverkusen. Revenit la echipa de suflet acum 11 ani, a devenit rapid titular indiscutabil, depășind 20 de meciuri ca titular în La Liga în 10 sezoane.
Până la revenirea lui Carvajal, programată probabil pentru toamna anului viitor, Real Madrid trebuie să gestioneze o situaţie grea. În acest moment doar Lucas Vazquez (la origine atacant de bandă) poate acoperi flancul drept, astfel că e limpede că "galacticii" vor încerca în iarnă să aducă întăriri pe acea poziţie. Spaniolii de la Marca susțin că cea mai probabilă mutare e readucerea lui Alex Jimenez. Tânărul de 19 ani a fost vândut în vară la AC Milan, după un sezon în care a fost împrumutat pe San Siro, dar Real are o clauză de răscumpărare pe care se gândeşte să o activeze în iarnă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo