Hansi Flick semnează miercuri! Antrenorul Barcelonei, decizie curioasă după cele 3 trofee din acest sezon

Barcelona a mers excelent în acest sezon pe plan intern, cucerind 3 trofee sub comanda lui Hansi Flick și ajungând până în semifinalele Champions League. Antrenorul va semna miercuri prelungirea contractului cu gruparea catalană, dar a decis să nu își betoneze înțelegerea și să extindă cu doar un an.

Hansi Flick

Credit imagine: Getty Images

Barcelona va încheia weekend-ul viitor acest sezon spectaculos pentru clubul blaugrana, în care echipa lui Hansi Flick a cucerit titlul, Cupa și Supercupa Spaniei. Șefii de pe Camp Nou au început deja pregătirile pentru următoarea stagiune, în care intenționează să-i dea lui Lamine Yamal tricoul cu numărul 10.
Villarreal a învins-o pe Barcelona în penultima etapă a sezonului, dar rezultatul nu mai conta pentru clubul catalan. Conducerea a decis, de comun acord cu Hansi Flick, să-i prelungească contractul tehnicianului.
FC Barcelona și Hansi Flick au decis ca ziua în care va fi anunțată oficial prelungirea contractului antrenorului german să fie miercuri. În primul său sezon, Flick a condus echipa către o triplă impresionantă pe plan intern: La Liga, Copa del Rey și Supercupa Spaniei. El își va prelungi acum contractul până în iunie 2027.
Actuala înțelegere expira în 2026, iar Mundo Deportivo anunță că Flick a fost cel care a dorit să extindă contractul cu doar un an. Decizia este una curioasă, alți antrenori putând să aleagă să-și betoneze contractul și să prelungească pe mai mulți ani.
Așa cum a fost raportat anterior, Flick s-a întâlnit cu agentul său și ulterior cu președintele clubului, Joan Laporta, după El Clasico de pe 11 mai.Întâlnirea a avut loc la restaurantul Botafumeiro, unde au fost stabilite ultimele detalii ale prelungirii, iar semnarea va avea loc miercuri.

Lamine Yamal, noul număr 10 de la Barcelona

În același timp, conducerea clubului blaugrana lucrează la a-l transforma pe Lamine Yamal într-unul dintre marile staruri ale echipei. Fotbalistul de doar 17 ani este un jucător esențial din lotul lui Flick, iar Barcelona ar fi luat o decizie importantă în privința lui.
Conform celor de la Memorabilia 1899, catalanii au hotărât să-i dea lui Yamal, din sezonul următor, tricoul cu numărul 10, această decizie urmând a fi pusă în aplicare indiferent dacă Ansu Fati va rămâne sau nu la echipă.
Schimbarea numărului va avea loc în iulie, când fotbalistul va împlini 18 ani și își va prelungi contractul cu Barcelona până în 2030, urmând a avea un salariu mai mare și o clauză de reziliere de 1 miliard de euro.
Conform sursei citate, decizia ca Lamine Yamal să poarte tricoul cu numărul 10 "este o mișcare strategică și de marketing revoluționară din partea Barcelonei. Înmânarea numărului 10 tânărului superstar, după ce împlinește 18 ani, va deschide o nouă eră, cu o viziune de a construi viitorul clubului în jurul lui."
Mai mult, clubul blaugrana se așteaptă la creșteri importante ale veniturilor, așteptându-se la vânzări masive ale noilor tricouri, mai ales pentru că Yamal este deja fotbalistul cu al cărui nume se vând cele mai multe echipamente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo