Spaniolii au analizat imaginile! Ce i-a spus Bellingham arbitrului și ce suspendare riscă după eliminare
Real Madrid a obținut doar o remiză în această seară, în deplasarea pe terenul celor de la Osasuna, meciul din cea de-a 24-a etapă din La Liga încheindu-se cu scorul de 1-1. Jude Bellingham, care a fost eliminat în minutul 39 pentru injuriile aduse arbitrului, riscă o suspendare uriașă.
Jude Bellingham (Real Madrid)
Credit imagine: Twitter
Real Madrid s-a "împiedicat" aseară, în deplasare, în fața celor de la Osasuna, meciul contând pentru cea de-a 24-a etapă din La Liga încheindu-se cu scorul de 1-1.
"Galacticii" au ajuns, astfel, la 51 de puncte, riscând să piardă primul loc al clasamentului din campionatul Spaniei, în funcție de rezultatul pe care îl va obține Barcelona în duelul din această etapă.
Rezultatul de la Pamplona a fost influențat de eliminarea lui Jude Bellingham, din minutul 39. Englezul a văzut cartonașul roșu după ce l-ar fi înjurat pe centralul partidei, Jose Munuera, cu care a mai fost în conflict și la începutul acestui sezon.
Fotbalistul a spus că aseară nu i-a adresat injurii arbitrului, iar imaginile înregistrate de camerele video demonstrează că Bellingham nu a folosit expresia pentru care îl acuză Munuera ("f*ck you" / "să te ia dracu"), ci a spus "f*ck off" ("la dracu").
Cu toate astea, conform jurnaliștilor de la Marca, suspendarea va fi dictată de ceea ce scrie în raportul centralului, iar englezul ar risca o suspendare uriașă, de până la 12 etape.
Regulamentul din Spania precizează că "insultarea, jignirea sau folosirea unor termeni sau atitudini injurioase față de arbitrul principal, asistenți, al patrulea arbitru, directori sau autoritățile sportive, cu excepția cazului în care constituie o abatere mai gravă, se va pedepsi cu suspendare de la 4 până la 12 meciuri". Cei de la Real Madrid ar putea să facă, însă, un apel și să ceară reducerea pedepsei, având și dovezile din imaginile video.
Bellingham le-a cerut scuze colegilor
Aseară, la finalul partidei, englezul care a văzut direct cartonașul roșu a negat acuzațiile care i s-au adus și le-a cerut scuze coechipierilor pentru că i-a pus într-o situație dificilă.
"Nu l-am insultat niciodată pe arbitru, mă bucur să văd că există videoclipuri care arată realitatea în ciuda raportului lui. Sunt aici să-mi cer scuze față de colegii mei, deoarece i-am pus într-o situație dificilă astăzi", a spus Jude Bellingham.
Pentru Real Madrid urmează miercuri seară, pe teren propriu, returul cu Manchester City din play-off-ul Champions League. Weekend-ul viitor, în La Liga, "galacticii" vor juca acasă cu Girona.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
CA Osasuna
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4300.png)
1
1
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)