Alvaro Arbeloa, discurs vehement după scandalul Valverde - Tchouameni de la Real Madrid! Antrenorul, acuze dure: "Este o trădare"
Publicat 09/05/2026 la 12:43 GMT+3
Alvaro Arbeloa a susținut astăzi conferința de presă premergătoare derby-ului FC Barcelona - Real Madrid și evident că meciul a trecut în plan secund, antrenorul madrilenilor fiind asaltat de întrebări legate despre scandalul din vestiar, care a culminat cu bătaia dintre Valverde și Tchouameni. Arbeloa a încercat să minimizeze incidentul, dar a fost foarte deranjat că totul a ajuns în presă.
Álvaro Arbeloa en la rueda de prensa posterior al Espanyol-Real Madrid
Credit imagine: Getty Images
FC Barcelona - Real Madrid este meciul care ar putea tranșa matematic lupta pentru titlu în La Liga. "Galacticii" sunt obligați să nu piardă duminică seara pe Camp Nou pentru a evita să asiste la fiesta eternei rivale pentru al doilea titlu consecutiv, dar ultimul El Clasico stagional vine într-un moment cum nu se putea mai prost pentru ei.
În ultimele zile, la Real Madrid s-au petrecut lucruri absolut incredibile pentru un asemenea club, iar vestiarul a fost transformat în ring de box. Aurelian Tchouameni și Federico Valverde au avut un conflict deschis la antrenamentul de miercuri, iar joi au continuat disputa și au ajuns să se ia la bătaie. Uruguayanul a ieșit extrem de șifonat, lovindu-se la cap și ajungând la spital, unde a avut nevoie de mai multe puncte de sutură.
Incidentul a fost doar apogeul unei stări de tensiune continue, care a domnit în tabăra "los blancos" în ultimele luni și s-a acutizat după ce a devenit clar că echipa va termina al doilea sezon la rând fără să cucerească vreun trofeu important.
Alvaro Arbeloa, mai supărat pe "cârtița" din vestiarul lui Real Madrid decât pe Valverde și Tchouameni, care s-au bătut
În acest context, Realul trebuie să abordeze un meci foarte important pentru suporteri, chiar dacă miza reală practic nu mai există, Barcelona urmând să devină campioană aproape sigur și dacă va pierde mâine seară. La conferința de presă de dinaintea partidei, Alvaro Arbeloa a încercat să vorbească mai mult despre meci, dar evident că nu a reușit, aproape toate întrebările primite făcând referire la scandalul Valverde - Tchouameni și în general la starea de spirit tensionată din vestiar.
Antrenorul Realului a recunoscut că nu e normal ce s-a întâmplat, dar a încercat să minimalizeze episodul neplăcut. Arbeloa a avut, totuși, un discurs vehement, fiind foarte deranjat că un asemenea incident a fost divulgat presei. Managerul a spus că cine a "sifonat" ce s-a întâmplat este un trădător al lui Real Madrid, dar a insistat că nu are nicio bănuială despre cine ar fi putut face acest lucru.
"Am două lucruri de spus. În primul rând, sunt foarte mândru de hotărârea, viteza și transparența clubului. Și în al doilea rând, că jucătorii și-au recunoscut greșeala, și-au exprimat regretul și și-au cerut scuze. Asta e suficient pentru mine. Ceea ce nu voi face este să-i răstignesc public, pentru că nu merită. Mi-au arătat ce înseamnă să fii jucător la Real Madrid în ultimele patru luni și în ultimii ani. Au demonstrat ce înseamnă să fii jucător la Real Madrid și nu voi uita asta.
Valverde și Tchouameni merită să meargă mai departe, să le dăm o șansă să continue să lupte pentru acest club. Sunt foarte mândru de ei. Nu voi permite ca acest lucru să fie folosit pentru a pune la îndoială profesionalismul lor: este o minciună că nu sunt profesioniști, că m-au tratat cu lipsă de respect... este absolut fals. Așa cum este o minciună că unii dintre jucători nu joacă din cauza unor probleme cu mine. Eu sunt cel responsabil în cele din urmă pentru faptul că sezonul nu va fi la înălțime. Dar sunt aici de patru luni și sunt foarte mândru de jucătorii mei. De cum m-au primit de când am venit. Și este clar că frustrarea și furia te pot duce în situații pe care nu ți le dorești.
Eu am avut un coechipier care l-a lovit pe un alt coechipier cu o crosă de golf. Pentru mine, cel mai grav lucru este că ce s-a întâmplat în vestiar nu a rămas în vestiar. Incidentul a fost doar ghinion. Și trebuie să se pună capăt acestui lucru. O spun din nou, pentru că poate nu am fost foarte clar: a dezvălui lucruri care s-au întâmplat în vestiar este o trădare a lui Real Madrid, a acestei embleme.", a spus Arbeloa.
Antrenorul Realului a explicat apoi că nu știe cine a dezvăluit presei tot ce s-a întâmplat: "Nu, nu lucrez pentru CIA sau ceva de genul ăsta. Nu-mi acuz jucătorii sau pe altcineva; nu pot. Sunt mulți oameni la Real Madrid și nu am de gând să arăt cu degetul spre nimeni. Ce se întâmplă cu jucătorii mei va rămâne între mine și ei.".
Întrebat dacă nu a putut interveni înainte ca Valverde și Tchouameni să se ia la bătaie, Arbeloa a dat de înțeles că nici nu a fost martor la incident: "Nu am biroul meu în vestiarul lui Real Madrid. Mi-aș dori să pot fi responsabil pentru tot ce se întâmplă și să controlez totul. Dacă principala concluzie a acestei situații este că antrenorul ar fi trebuit să oprească toate acestea, asta e, accept. Nu este o situație plăcută, ar trebui să servească drept exemplu pentru toată lumea și asta e tot. Trebuie să mergem mai departe, să învățăm din asta și să nu uităm că mâine este un meci Barcelona - Real Madrid.".
Federico Valverde are nevoie de o pauză din cauza loviturii la cap și nu va fi în lot pentru meciul cu Barcelona, dar Alvaro Arbeloa a dezvăluit că Aurelian Tchouameni va face deplasarea în Catalunya și ar putea fi pe teren. După meciul de duminică, Real Madrid va mai avea de jucat 3 partide din acest sezon, cu Oviedo (acasă), Sevilla (deplasare) și Athletic Bilbao (acasă).
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
2
0
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo