Diego Simeone, felicitări și înțepături pentru Barcelona după titlul cucerit! "Doamne, i-am eliminat de două ori"
Atletico Madrid o va înfrunta marți seară, în deplasare, pe Osasuna, într-un meci contând pentru cea de-a 36-a etapă din La Liga. Înaintea partidei, antrenorul Diego Simeone a susținut o conferință de presă în care a vorbit despre situația echipei sale, dar i-a felicitat și pe cei de la Barcelona pentru titlu, ținând totodată să-i înțepe, amintindu-le de duelurile directe.
Diego Simeone
Credit imagine: Getty Images
Atletico Madrid va juca marți seară, în deplasare, de la ora 22:30, împotriva celor de la Osasuna, într-un meci contând pentru cea de-a 36-a etapă din La Liga.
Înaintea partidei, Diego Simeone a susținut o conferință de presă în care a vorbit, printre altele, despre titlul adjudecat de Barcelona aseară, după victoria cu 2-0 în fața celor de la Real Madrid.
Antrenorul argentinian a recunoscut meritele catalanilor, felicitându-i pentru prestațiile avute pe parcursul întregului sezon, dar a ținut totodată și să-i înțepe, amintindu-le că Atletico i-a eliminat de două ori în această stagiune, în Cupa Spaniei și în Champions League.
"Am spus asta tot sezonul, Barcelona este cea mai bună echipă din lume. Au câștigat pe bună dreptate titlul în Liga, jucând un fotbal incredibil, la fel ca sezonul trecut, cu o forță extraordinară.
Ieri mă uitam la meci și tot ce puteam să mă gândesc era că am eliminat echipa asta de două ori, Doamne", a declarat Diego Simeone, citat de Marca.
Simeone vrea să termine sezonul pe locul 3
În plus, antrenorul lui Atletico a vorbit și despre meciul pe care echipa sa îl are programat marți seară, cu Osasuna în deplasare, partidă în care nu va putea conta pe 8 jucători de bază.
Simeone a spus că le va da șansa din nou mai multor tineri de la academie să se facă remarcați și a anunțat și care este singurul obiectiv pe care îl mai au madrilenii în acest final de sezon.
"Asta este realitatea. Există o șansă mică, dacă ne descurcăm bine în aceste ultime trei meciuri și Villarreal pierde, să intrăm în ultima etapă cu șansa de a juca pentru locul trei. Acesta este singurul obiectiv real.
Ca întotdeauna, vom încerca să formăm cea mai bună echipă posibilă pentru a câștiga și sunt sigur că vor participa și câțiva tineri, așa cum au mai făcut-o din cauza accidentărilor. Sper că vor putea continua să profite de această oportunitate minunată de a juca cu prima echipă", a mai spus Simeone.
După 35 de etape, echipa rojiblanco are 63 de puncte și este pe locul 4 în clasamentul din La Liga, la 6 puncte în spatele celor de la Villarreal, care completează podiumul.
Până la finalul acestei stagiuni, Atletico va mai juca împotriva celor de la Osasuna (12 mai, în deplasare), Girona (17 mai, acasă) și Villarreal (24 mai, în deplasare).
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4300.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4012.png)