Familia campionului mondial Nahuel Molina, victima unui atac violent în Argentina! "Au tras 10-15 focuri de armă"

Familia lui Nahuel Molina, campion mondial cu Argentina, a fost atacată la începutul acestei săptămâni în Buenos Aires. 8 persoane au intrat peste socrul fotbalistului de la Atletico Madrid, dar din fericire atacul nu s-a soldat cu victime.

PSG a învins-o cu 4-0 pe Real Madrid și e în finala Mondialului Cluburilor! Rezumatul partidei

Sursa video: SNTV

Nahuel Molina este în vacanță în această perioadă, bucurându-se de câteva zile libere înainte de revenirea la Atletico, cu care va începe noul sezon la jumătatea lunii august.
Pauza argentinianului, campion mondial în Qatar 2022, a fost tulburată la începutul acestei săptămâni, când familia sa a fost victima unui atac armat în Buenos Aires.
Conform presei din Spania, luni seară, 8 persoane mascate au intrat în casa socrilor lui Molina, amenințându-i cu arme pe cei doi, cărora le-au cerut bani. Tatăl soției fotbalistului a vorbit despre acele momente, care, din fericire, s-au încheiat fără consecințe tragice.
"Eram în sufragerie, ne uitam la televizor și am început să auzim zgomote dincolo de fereastră. Când m-am apropiat, un răufăcător, îmbrăcat complet în negru, a intrat, mi-a pus un pistol la tâmplă, iar alți trei au venit în spatele meu.
Apoi m-au dus în dormitor, au început să mă hărțuiască, să-mi pună pistolul la cap, să mă lovească și să-mi ceară să le spun unde aveam banii. Când au trecut de ușa sălii de mese, au început să tragă în polițiști. Au fost peste 10 sau 15 focuri de armă.
Unul a fugit afară, iar trei s-au întors înăuntru. A fost momentul de cea mai mare panică, am crezut că mă vor omorî, pentru că poate au crezut că i-am avertizat pe polițiști. Au vrut să iasă prin spate, așa că m-am dus cu ei.
Am încercat să deschid poarta, care avea o încuietoare. Eram atât de nervos încât nu am putut să o deschid, iar ei continuau să-mi pună pistolul la tâmplă și să apese pe trăgaci", a declarat Claudio Occhiuzzi, citat de Mundo Deportivo.

Familia lui Molina, atacată în Buenos Aires

Până la urmă, atacatorii au plecat de la locuința socrului lui Molina, iar oamenii legii au pornit pe urmele lor, reușind să-i prindă pe 3 dintre cei 8.
Conform sursei citate, polițiștii au confiscat arme de calibru mare. Ancheta continuă în Argentina pentru localizarea celorlalți cinci infractori.
Nahuel Molina va reveni în Spania peste mai puțin de două săptămâni, reunirea lotului lui Atletico Madrid fiind programată pentru data de 21 iulie.
Argentinianul a semnat cu echipa de pe Metropolitano în vara anului 2022, când a fost transferat de la Udinese, în schimbul a 20 de milioane de euro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo