Real Madrid și Bayern Munchen s-au înțeles! Acord surpriză după zvonurile privind transferul lui Michael Olise

Michael Olise este unul dintre cei mai în formă fotbaliști ai momentului, iar prestațiile sale au atras atenția mai multor cluburi importante din Europa. În ultimele săptămâni s-a vorbit despre faptul că Real Madrid ar fi pe urmele francezului, bavarezii refuzând să-l lase să plece. Astăzi, oficialii "galacticilor" au anunțat că au ajuns la un acord cu nemții în privința politicii de transferuri.

Aleksander Ceferin, Florentino Perez, Herbert Hainer

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid a intrat într-o nouă eră în această vară, odată cu revenirea lui Jose Mourinho pe banca tehnică. Clubul de pe Bernabeu a fost extrem de activ pe piața transferurilor și a perfectat deja mai multe mutări, aducându-i printre alții pe Denzel Dumfries, Ibrahima Konate, Marc Cucurella și Bernardo Silva.
Florentino Perez a dat de înțeles că nu intenționează să se oprească aici și a promis că va mai face cel puțin încă un transfer răsunător. Presa internațională a scris, în ultimele săptămâni, că ar putea fi vorba despre Michael Olise, care ar fi acceptat să negocieze cu "galacticii".
Bayern Munchen a explicat de mai multe ori că nu intenționează să-l lase pe francez să plece, refuzând oferte importante venite pe numele lui. Acum, pentru a evita o dispută de proporții din cauza unui fotbalist, cele două cluburi au ajuns la un acord.
Conform jurnaliștilor de la Mundo Deportivo, oficialii celor două echipe au convenit să nu încerce să transfere vreun jucător, unii de la ceilalți, fără să informeze clubul.
Concret, nu se vor încerca obținerea de semnături prin abordarea directă a fotbalistului sau a agenților acestuia, echipa cu care are contract urmând să afle prima despre interesul pentru transfer.

Real Madrid, acord surpriză cu Bayern Munchen

"Ca răspuns la relatările apărute în diverse instituții media cu privire la un presupus interes al clubului nostru față de jucătorul lui Bayern Munchen, Michael Olise, Real Madrid CF dorește să declare că nu a avut niciun contact direct sau indirect cu jucătorul menționat anterior, cu reprezentanții săi sau cu cineva din anturajul său.
Real Madrid dorește, de asemenea, să sublinieze excelenta relație instituțională pe care o menține cu Bayern München, cu care are o lungă istorie de respect reciproc, colaborare și admirație, și regretă răspândirea speculațiilor care nu corespund realității.
Ambele cluburi au menținut întotdeauna o relație bazată pe încredere și respect reciproc, care se reflectă, printre alte aspecte, în convingerea comună că orice potențial interes pentru un jucător aparținând celuilalt club trebuie tratat mai întâi între entități, în conformitate cu principiile loialității instituționale care au guvernat din punct de vedere istoric relațiile dintre Bayern München și Real Madrid", au transmis reprezentanții lui Real Madrid, într-un comunicat emis pe site-ul oficial.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo