Florentino Perez încearcă o lovitură de proporții! Un antrenor uriaș, dorit de Real Madrid după Mondial

Real Madrid este foarte aproape de a termina al doilea sezon fără vreun trofeu important, iar Florentino Perez e hotărât să facă totul pentru a aduce pe bancă un antrenor de renume, care să știe să gestioneze vestiarul plin de vedete al echipei. Conform presei franceze, marea prioritate a președintelui de pe Bernabeu e Didier Deschamps, care va pleca de la naționala Franței după Mondial.

Florentino Perez.

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid nu a câștigat niciun trofeu important în sezonul precedent și Carlo Ancelotti a fost "sacrificat", iar în locul său a fost adus cu "surle și trâmbițe" Xabi Alonso, omul care făcuse istorie la Bayer Leverkusen. Fostul mijlocaș nu a reușit pe Bernabeu, în special pentru că a intrat în conflict cu o parte a "greilor" din vestiar, astfel că a fost dat afară în plin sezon. Florentino Perez și colaboratorii săi au ales o soluție de avarie, mizând până la finalul sezonului pe Alvaro Arbeloa, un om al casei, care își demonstrase calitățile la echipele de juniori.
Din păcate pentru el, acesta nu a reușit să schimbe prea multe lucruri în bine și Realul este foarte aproape de a înregistra încă un sezon complet ratat. La chiar primul meci al lui Arbeloa, "galacticii" au fost eliminați din Cupa Regelui, iar șansele la titlu sunt 99% compromise, după remiza cu Girona de vineri seara. Ca atare, singura competiție unde Realul mai are ceva șanse este Champions League, dar și acolo situația e complicată, după ce Mbappe & Co au pierdut acasă contra lui Bayern, scor 1-2, în manșa tur a sferturilor.

Didier Deschamps, dorit de Florentino Perez la Real Madrid

În acest context, șefii clubului s-au convins că Arbeloa nu e o soluție pe termen lung și Florentino Perez e gata să facă tot ce ține de el pentru a aduce pe bancă un nume sonor din vară. Prima opțiune a fost Jurgen Klopp, dar germanul a anunțat că nu e interesat, astfel că șeful de pe Bernabeu s-a reorientat.
Conform RMC Sport, prioritatea lui Perez a devenit Didier Deschamps, care după Campionatul Mondial va pleca de la naționala Franței, urmând a fi înlocuit cu Zinedine Zidane. "DD" este văzut ca omul ideal pentru a ține în frâu vestiarul plin de staruri al celor de la Real Madrid, ceea ce a făcut și la prima reprezentativă a Hexagonului.
În plus, este un om care a câștigat trofee aproape peste tot pe unde a antrenat (singura excepție e Juventus, dar cu "Bătrâna Doamnă" a reușit promovarea în Serie A, după ce echipa fusese retrogradată în urma scandalului "calciopolli"), ori la Real Madrid acesta e obiectivul în fiecare sezon. Nu în ultimul rând, faptul că în lotul "galacticilor" e un contingent puternic de francezi, reprezintă un atu pentru Deschamps.
Faptul că Deschamps nu va putea prelua Realul decât după Campionatul Mondial nu este o problemă pentru șefii de pe Bernabeu. Perez e gata să-l aștepte și să-i facă o ofertă financiară de nerefuzat. Rămâne de văzut dacă Deschamps va accepta o asemenea provocare, după 14 ani la naționala Franței, pe care a dus-o spre al doilea titlu mondial din istorie, în 2018, și într-o altă finală, în 2022, pierdută la penalty-uri contra Argentinei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo