Încă două staruri de la Real Madrid au ajuns la un pas de bătaie după antrenament! Ce s-a întâmplat

Frustrarea este la cote uriașe la Real Madrid, după ce toate obiectivele din acest sezon au fost ratate, și se pare că există mai multe conflicte între jucătorii lui Alvaro Arbeloa. Presa din Spania a anunțat acum că, la antrenamentul de astăzi, Federico Valverde și Aurelien Tchouameni au ajuns la un pas de bătaie după o ceartă aprinsă.

Real Madrid

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid va încheia al doilea sezon la rând fără să câștige vreun trofeu important, iar frustrarea este la cote ridicate în vestiar și în rândul fanilor. Alvaro Arbeloa pare că a scăpat complet frâiele în cadrul lotului și conflictele sunt la ordinea zilei la Valdebebas.
Chiar antrenorul madrilenilor s-ar fi certat dur cu Dani Ceballos la un antrenament, iar mijlocașul nu va mai juca niciun minut în actuala stagiune, dar acel incident a fost insignifiant față de altele. De exemplu, în cadrul lotului a apărut o scindare din cauza relației tensionate dintre Vinicius și Mbappe.
Mai mult, un moment și mai tensionat a avut loc la un antrenament din zilele trecute, când Antonio Rudiger l-ar fi luat la palme pe Alvaro Carreras, căruia germanul i-ar fi reproșat că nu se implică suficient la antrenament, afișând o atitudine superficială.
Astăzi, presa din Spania a anunțat că alți doi fotbaliști importanți din lotul lui Arbeloa au ajuns la un pas de bătaie după ce au fost protagoniștii unei dispute cu scântei în cadrul sesiunii de antrenament.
Conform jurnaliștilor de la Marca, cei doi sunt Federico Valverde și Aurelien Tchouameni, care "s-au confruntat, s-au împins și au avut o ceartă aprinsă care a continuat în vestiar", incidentul luând rapid proporții.
Conflictul dintre Valverde și Tchouameni este cu atât mai grav cu cât vine înaintea derby-ului cu Barcelona. Meciul de duminică seară nu are însă o miză prea mare pentru "galactici", catalanii mai având nevoie de un singur punct pentru a deveni campioni.

Carreras a minimalizat altercația cu Rudiger

Fundașul stânga Alvaro Carreras a descris presupusa altercație în care a fost implicat cu fundașul central Antonio Rudiger, colegul său de la echipa de fotbal Real Madrid, drept o "chestiune neimportantă, izolată".
Relatările apărute în spațiul public indică faptul că a existat o altercație între coechipieri în vestiar, dar care a fost negată de fundașul Carreras, care a încercat să o minimalizeze.
Jucătorul de 23 de ani, care a revenit la club vara trecută de la Benfica Lisabona, a postat pe rețeaua Instagram un mesaj în care a transmis: "În zilele recente, anumite insinuări și comentarii au apărut în spațiul public despre mine dar care nu sunt adevărate".
"Angajamentul meu față de acest club și față de antrenori pe care îl am a fost ferm din prima zi și va continua să fie la fel", a mai transmis jucătorul.
"De la revenirea mea, am lucrat întotdeauna cu cel mai mare profesionalism, respect și cu dedicare. Am luptat foarte mult să îmi îndeplinesc visul de a reveni acasă. În ceea ce privește incidentul cu colegul meu de echipă, a fost o chestiune minoră, izolată, care a fost deja rezolvată. Relația mea cu întreaga echipă este excelentă", a explicat jucătorul Realului, citat de Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo