Mbappe, "învins" de Vinicius în lupta pentru putere din vestiarul lui Real Madrid! Francezul, distant față de coechipieri
Real Madrid se îndreaptă spre un nou sezon încheiat fără vreun trofeu important, iar situația în care se află echipa blanco a dus la izbucnirea unor conflicte între jucătorii lui Alvaro Arbeloa. Presa din Spania a anunțat acum că Kylian Mbappe s-a distanțat față de coechipieri, Vinicius Junior "învingându-l" în lupta pentru putere din vestiar.
Kylian Mbappe, Vinicius Junior
Credit imagine: Getty Images
Real Madrid se îndreaptă cu pași mari spre un nou sezon încheiat fără vreun trofeu important, fiind la 11 puncte distanță de Barcelona în clasamentul din La Liga, cu 4 etape rămase de disputat în acest sezon.
Situația în care se află echipa blanco a dus la izbucnirea unor conflicte între jucătorii lui Alvaro Arbeloa, presa din Spania notând în repetate rânduri de-a lungul acestui sezon că fotbaliștii de pe Bernabeu nu se înțeleg atât de bine.
În această săptămână, jurnaliștii de la Marca au anunțat că Kylian Mbappe s-a distanțat față de coechipierii săi, care sunt de partea lui Vinicius Junior în lupta pentru putere din vestiar.
Francezul i-a supărat pe fotbaliștii lui Real Madrid după ce, accidentat fiind, și-a luat o mini-vacanță în weekend, plecând alături de iubita lui la Sardinia. Fotbalistul s-a întors luni la antrenamente, dar escapada lui a provocat tensiuni în cadrul echipei.
Jurnaliștii spanioli au notat că modul în care Mbappe s-a comportat în ultima vreme a stârnit controverse și i-a nemulțumit pe ceilalți jucători ai lui Arbeloa, care s-au aliat cu Vinicius, cel care este văzut drept fotbalistul care a ținut echipa în spate cât a fost accidentat francezul.
În timp ce brazilianul se bucură de sprijinul grupului, Mbappe s-a distanțat de coechipieri, dar și de cei din staff-ul tehnic, situația lui fiind destul de complicată.
Scandal uriaș între starurile lui Real Madrid
Informațiile despre conflictul dintre Mbappe și Vinicius au apărut la doar câteva zile după ce jurnaliștii Le Journal du Real au scris că mai mulți jucători din lotul lui Real Madrid sunt nemulțumiți de francez, căruia i s-a reproșat faptul că nu își ajută coechipierii pe teren.
Sursa citată a anunțat că singurul fotbalist care a avut "curajul" de a se certa cu starul francez a fost Jude Bellingham, care ar fi comentat faptul că Mbappe nu se demarcă și nu atacă porțile adversarilor, că nu face pressing și că nu se luptă atunci când pierde mingea.
De altfel, în ultimele luni, au fost tot mai multe voci care l-au învinovățit pe Mbappe pentru eșecurile lui Real Madrid, făcând o corelație între modul în care arată echipa blanco și cel în care a ajuns să strălucească PSG după transferul fotbalistului francez.
Kylian Mbappe a reușit, însă, 85 de goluri și 11 assist-uri în primele sale 100 de meciuri în tricoul "galacticilor", iar Emmanuel Petit a subliniat faptul că starul francez nu este singurul vinovat pentru ceea ce se întâmplă pe Bernabeu.
"Nu este doar vina lui Mbappe, dar venirea lui a umplut vestiarul lui Real Madrid de egoism. Este un eșec și timpul nu este de partea lui", a declarat Emmanuel Petit.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Barcelona
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4014.png)
2
0
Real Madrid
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4103.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)