Ionuț Radu, record impresionant în poarta celor de la Celta Vigo! Spaniolii, la picioarele portarului român

Celta Vigo a debutat în 2026 cu o victorie clară obținută în această după-amiază, pe teren propriu, în fața celor de la Valencia, scor 4-1, într-un meci contând pentru cea de-a 18-a etapă din La Liga. Ionuț Radu a avut o prestație solidă, impresionându-i pe jurnaliștii spanioli, care l-au caracterizat drept unul dintre cele ma bune transferuri făcute de echipa lui Claudio Giraldez.

Alex Ferguson: "Am antrenat cel mai mare club din lume"

Sursa video: Eurosport

Celta Vigo a învins-o în această după-amiază, pe teren propriu, pe Valencia cu scorul de 4-1, într-un meci contând pentru cea de-a 18-a etapă din La Liga, prima din 2026.
Ionuț Radu a fost titular în echipa lui Claudio Giraldez, având o prestație foarte bună. Românul a avut 3 mingi salvate din interiorul careului, 9 recuperări, o contribuție defensivă și 100% pase precise în jumătatea proprie de teren, fiind notat cu 7,7 de cei de la Sofa Score.
Aceasta a fost a treia cea mai mare notă primită de jucătorii Celtei și peste media echipei. Singurii care au primit note mai mari au fost Borja Iglesias (8), care a dat două goluri, și Miguel Roman (7,8)
Mai mult, trebuie menționat că golul încasat în minutul 70 a fost primul primit în La Liga de Ionuț Radu de la sfârșitul lunii noiembrie 2025, de la meciul pierdut cu Espanyol, scor 0-1.
Românul a avut, astfel, 344 de minute fără gol primit, aceasta fiind a șasea cea mai bună serie a unui portar de la Celta Vigo în campionatul Spaniei în secolul 21.
Este, totodată, cea mai bună serie fără gol a Celtei din 2003, de când Villar reușea 441 de minute fără să primească gol, recordul din secolul 21 fiind deținut de Cavallero, cu 742 de minute fără gol încasat.

Spaniolii, impresionați de prestațiile lui Ionuț Radu

La finalul partidei cu Valencia, mai mulți jurnaliști spanioli s-au arătat impresionați de Ionuț Radu, pe care îl consideră unul dintre cele ma bune transferuri făcute de echipa lui Claudio Giraldez în acest sezon.
"Unul dintre principalele motive pentru îmbunătățirea performanței Celtei este Ionuț Radu. Patru meciuri fără gol încasat, două parade la penalty-uri și un sentiment de siguranță care lipsea atât sub conducerea lui Guaita, cât și a lui Ivan Villar. Un portar fantastic", a scris Alvaro Ramos de la Diario AS, pe contul său de X.
"Nu există loc de dezbateri sau discuții. A fost cel mai bun jucător de la Celta în această primă jumătate a sezonului. Ionuț Radu a fost cheia în acele meciuri inconsistente de la început, s-a impus și domină atacanții adverși. E una dintre achizițiile sezonului. Colosal", a notat și Jonay Amaro.
Celta Vigo se află pe locul 7 în clasamentul din La Liga, cu 26 de puncte, iar în următoarea etapă a campionatului va juca pe terenul celor de la Sevilla, pe 12 ianuarie, de la ora 22:00.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Ediția va fi disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo