Lovitură teribilă pentru Real Madrid! Mbappe e accidentat și va rata cel puțin un mare derby
Publicat 31/12/2025 la 16:16 GMT+2
Real Madrid a primit o veste teribilă în ultima zi a anului. Kylian Mbappe a jucat cu dureri la genunchi în ultima vreme și un control amănunțit a scos la iveală o accidentare, iar staff-ul medical a decis că cel mai bine pentru francez e să ia o pauză de 3 săptămâni. Asta înseamnă că atacantul va rata derby-ul cu Atletico din semifinalele Supercupei Spaniei, dar și o posibilă finală cu Barcelona.
Alex Ferguson: "Așa am învins-o pe Bayern în finala UCL din 1999"
Sursa video: Eurosport
Real Madrid nu a strălucit în prima jumătate de an sub conducerea lui Xabi Alonso, dar este în obiectiv în toate competițiile datorită fenomenalului Kylian Mbappe. Francezul a ratat un singur meci în acest sezon, cel cu Man City din Champions League, și a marcat 29 de goluri, fiind de departe cel mai bun jucător al echipei.
Din păcate pentru madrileni, francezii de la L'Equipe au anunțat că Mbappe va sta departe de teren în următoarele 3 săptămâni. Atacantul a jucat cu inconfort la genunchiul stâng în ultimele partide, dar staff-ul medical a considerat că nu e nicio problemă serioasă. Totuși, Mbappe a simțit că nu poate sprinta la capacitate maximă și la revenirea din vacanța de Crăciun a fost supus unui control amănunțit. Rezultatul a arătat că Mbappe a suferit o entorsă la genunchi, iar medicii au decis că cel mai bine e să facă o pauză, pentru a nu risca o accidentare mai gravă.
Mbappe are entorsă la genunchi și va rata Supercupa Spaniei
Conform publicației din Hexagon, dar și a celor mai importante site-uri din Spania, Mbappe va lipsi circa 3 săptămâni. Asta înseamnă că el nu va putea juca în meciurile cu Betis (4 ianuarie) și Levante (17 ianuarie) din La Liga, dar mai crunt pentru Real e că nu-l va avea în Supercupa Spaniei. Echipa lui Xabi Alonso va juca în semifinale contra lui Atletico Madrid, pe 8 ianuarie, iar în cazul unui succes va disputa finala la 3 zile distanță, contra învingătoarei dintre Barcelona și Athletic Bilbao.
Clubul a refuzat să ofere detalii despre perioada de inactivitate a lui Mbappe, rezumându-se să confirme că acesta are o problemă medicală atent monitorizată.
"În urma testelor efectuate astăzi jucătorului nostru Kylian Mbappe de către Serviciile Medicale de la Real Madrid, acesta a fost diagnosticat cu o entorsă la genunchiul stâng. Recuperarea sa va fi monitorizată.", a fost comunicatul emis de Real Madrid.
Potrivit jurnaliștilor de la AS, există o mică speranță ca Mbappe să fie recuperat până la începerea Final 4-ului Supercupei Spaniei, dar șansele sunt infime, iar dacă francezul va juca împotriva lui Atletico o va face fără să fie la 100% din punct de vedere fizic. Totuși, e de așteptat ca el să călătorească alături de echipă în Arabia Saudită, dar numai pentru a fi aproape de coechipieri în încercarea de a cuceri primul trofeu al sezonului.
În mod normal, revenirea lui Mbappe pe teren ar urma să se producă pe 20 ianuarie, la meciul cu AS Monaco din etapa a 7-a a Ligii Campionilor. La finalul acestei săptămâni Real Madrid va juca împotriva lui Betis, pe Bernabeu, în runda a 18-a din La Liga, meci în care victoria e imperios necesară pentru "galactici", pentru a ține aproape de Barcelona, care are 4 puncte în plus în clasament. Catalanii vor evolua în primul meci din 2026 pe terenul rivalei locale Espanyol.
Interviul-eveniment cu legendarul Sir Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria Premier League, va fi difuzat duminică, de la ora 16.45, pe Eurosport 1. Sâmbătă, de la ora 18.15, tot pe Eurosport 1, Joe Cole și Peter Crouch învață tainele futsalului de la un fotbalist de Premier League care a reprezentat Anglia la futsal. Edițiile vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo