Mbappe ar putea ajunge la o forță din Europa după despărțirea de Real Madrid! Clubul care îl "vânează"

Kylian Mbappe a fost cel mai bun jucător al lui Real Madrid în acest sezon, dar francezul i-a supărat pe fani prin atitudinea sa din ultima perioadă, iar presa din Spania a anunțat că oficialii clubului ar fi dispuși să-l vândă în această vară. Unul dintre cluburile care ar fi interesate de transferul lui Mbappe este Liverpool, care l-a mai dorit și în trecut.

Kylian Mbappe of Real Madrid celebrates after scoring his team's first goal during the UEFA Champions League 2025/26 Quarter-Final First Leg match between Real Madrid CF and FC Bayern München at Estadio Santiago Bernabeu on April 07, 2026 in Madrid, Spain.

Credit imagine: Getty Images

Real Madrid va încheia al doilea sezon consecutiv fără să câștige vreun trofeu major, iar fanii și-au pierdut răbdarea și o parte dintre ei își varsă frustrarea pe Kylian Mbappe. Chiar dacă a fost de departe cel mai bun jucător al echipei în actuala stagiune 41 de goluri în 41 de meciuri jucate în toate competițiile), atitudinea francezului din ultima perioadă i-a enervat la culme pe suporteri.
Presa iberică a relatat că starul a avut un comportament grosolan la un antrenament, după ce a intrat în conflict cu staff-ul lui Alvaro Arbeloa. În plus, Mbappe ar avea în general o atitudine de superioritate în vestiar, întârziind la mai multe mese sau ședințe tehnice.
Nu în ultimul rând, francezul ar fi "la cuțite" cu mai mulți coechipieri, care s-au aliat cu Vinicius. Brazilianul este văzut drept fotbalistul care a ținut echipa în spate cât a fost accidentat francezul și are de partea sa mai multă lume din club. În timp ce brazilianul se bucură de sprijinul grupului, Mbappe s-a distanțat de coechipieri, dar și de cei din staff-ul tehnic, situația lui fiind destul de complicată.
Presa internațională a anunțat și că unii suporteri ai "galacticilor" au lansat o petiție online prin care cer ca francezul să fie dat afară de la Real Madrid. "Mbappe out" a adunat peste 1,2 milioane de semnături, iar numărul crește constant.
În aceste condiții, jurnaliștii din Spania au scris că oficialii clubului blanco ar fi dispuși să renunțe la fotbalistul francez, în cazul în care vor primi o ofertă foarte bună pentru el.
Iar așa cum este de așteptat, Mbappe nu duce lipsă de echipe interesate de serviciile sale. Conform celor de la Football365, Liverpool este primul club care și-ar fi exprimat dorința de a-i obține semnătura lui Kylian.
"Cormoranii" au avut un sezon sub așteptări și vor avea, cel mai probabil, ambiții uriașe în următorul sezon, în care vor rămâne fără mai mulți jucători importanți, cum ar fi Mohamed Salah sau Andy Robertson.
Rămâne de văzut dacă șefii lui Liverpool vor fi dispuși să investească, însă, în transferul lui Mbappe, care ar putea să fie unul dintre cele mai scumpe din istoria fotbalului.

Liverpool l-a mai vrut pe Mbappe și în 2022

Interesul lui Liverpool pentru Mbappe nu este nou, francezul fiind dorit de "cormorani" încă dinainte de a ajunge la Real Madrid. În urmă cu circa un an și jumătate, presa din Franța a anunțat că, în 2022, înainte de a-și prelungi contractul cu PSG, atacantul a fost la un pas de a semna cu Liverpool, dar englezii nu s-au înțeles cu șefii de pe Parc des Princes.
Cei de la Liverpool erau dispuși să cheltuiască o avere pentru a-l lua pe francez, suma pusă la bătaie fiind de până la 300 de milioane de euro. Mutarea nu s-a întâmplat, însă, atacantul alegând să mai rămână un an pe Parc des Princes.
Ulterior, în vara anului 2024, Mbappe s-a transferat, din postura de jucător liber de contract, la Real Madrid, despărțindu-se în termeni nu tocmai buni de PSG, după ce îi promisese lui Nasser Al-Khelaifi că nu va pleca gratuit de la Paris.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo