"Mourinho e alesul!". Marca anunţă pe prima pagină că Real Madrid a bătut palma cu "Specialul"
Actualizat 16/05/2026 la 09:27 GMT+3
Jose Mourinho va semna cu Real Madrid la finalul acestui sezon, urmând a-i lua locul pe bancă lui Alvaro Arbeloa. Varianta a fost intens vehiculată de presa spaniolă şi portugheză în ultimele săptămâni, dar acum Marca susţine că doar un lucru cu totul ieşit din comun mai poate bara revenirea lusitanului pe Bernabeu.
Jose Mourinho
Credit imagine: Getty Images
Încă de când Xabi Alonso a fost înlocuit cu Arbeloa, în media din vest s-a scris intens că președintele blanco, Florentino Perez, duce negocieri cu Pochettino, Deschamps sau Klopp, în speranţa că îl va convinge pe unul dintre aceştia să preia Real Madrid, din vară. Prioritatea părea neamţul care a scris istorie cu Liverpool, însă Klopp a dat semnale evidente că nu ia încă în calcul să revină în antrenorat.
Evenimentele recente de la Real Madrid - de la bătaia dintre Tchouameni și Valverde, la contrele Arbeloa - Ceballos sau la izbucnirea lui Mbappe împotriva lui Arbeloa după meciul de joi, cu Oviedo - au întărit preferința pentru un antrenor cu un profil precum cel al lui Mourinho. O mână forte în vestiar, "Specialul" e considerat singurul capabil să aducă ordine în haosul total din vestiarul lui Real Madrid.
Drept urmare, Perez a făcut tot ce i-a stat în putinţă să îl convingă pe antrenorul portughez să îi accepte oferta, iar acum numirea lui "Mou" pe banca "Galacticilor" e doar o chestiune de "când" nu "dacă".
"Mourinho e alesul", titrează Marca pe prima pagină în ediţia de azi, spaniolii explicând că nimic nu pare a mai sta între lusitan şi o a doua "descălecare" în capitala Spaniei.
"Revenirea lui Jose Mourinho la Real Madrid este doar o chestiune de timp. Antrenorul portughez este acum singurul candidat pentru a deveni următorul antrenor al Los Blancos. Portughezul va fi aproape sigur următorul manager al lui Real Madrid. Dacă nu se produce o schimbare dramatică în negocieri, lucru care nu este luat în considerare în prezent, portughezul va prelua postul lui Alvaro Arbeloa și va deveni al patrulea antrenor al primei echipe în doar un an, după Ancelotti, Xabi Alonso și Arbeloa", scriu spaniolii.
Mourinho neagă înțelegerea cu Real Madrid, dar lasă loc la interpretări: "Şi dacă m-ar fi contactat, v-aş fi spus că nu au făcut-o"
Jose Mourinho a vorbit înaintea ultimului meci al sezonului din campionatul portughez, un meci contra lui Estoril, el dezvăluind că a primit o ofertă de prelungire a contractului cu Benfica, dar pentru moment a refuzat să o analizeze.
"Da, am primit o ofertă de prelungire a contractului de la Benfica miercuri. Oferta i-a fost făcută agentului meu, dar nu am vrut să o văd sau să o analizez. Voi face asta abia începând de duminică, odată ce sezonul se termină", a spus lusitanul.
El a mai precizat că nu a primit vreo ofertă de la Real Madrid, deşi pare tot mai clar că este alesul lui Perez şi că nu va declina propunerea.
"În ceea ce privește Real Madrid, nu mi-au spus niciodată că au o ofertă pentru mine. Nici președintele, nici vreo persoană importantă din club. Dar dacă mi-ar fi spus, aș fi răspuns exact la fel", a spus Mourinho.
Nu există niciun motiv de îngrijorare pentru Benfica. Clubul este mai mare decât oricine și nu este nevoie să ne facem griji dacă cineva pleacă | Jose Mourinho.
În timpul mandatului lui Mourinho, Los Blancos au câştigat La Liga în 2012 şi Cupa Regelui Spaniei, cu un sezon înainte. El a ajuns la Madrid după ce câştigase Liga Campionilor cu Inter Milano.
Mourinho a părăsit Bernabeu după o despărţire de comun acord, înainte de un al doilea mandat la Chelsea - cu care a cucerit un al treilea titlu în Premier League, şi perioade la Manchester United, cu care a câştigat Europa League şi Cupa Ligii engleze, Tottenham, AS Roma, Fenerbahce şi Benfica. Traiectoria lui a cunoscut o curbură descendentă clară, astfel că oportunitatea numită Real Madrid e şansa lui să demonstreze că nu e un tehnician "perimat", așa cum îl consideră unii specialişti.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo